Telenovelă parlamentară cu doi fraţi. Cum a votat Ludovic Orban la numirea fratelui său

Leonard Orban este, prin votul Parlamentului, ministru al fondurilor europene. Cu această ocazie, el a fost iniţiat din plin în viaţa politică românească, întrucât şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului a început cu o amânare de trei ore provocată de absenţa parlamentarilor majorităţii guvernamentale. În plus, el l-a văzut pe fratele său, Ludovic, certându-se cu Victor Ponta din pricina sa.

Cu 245 de voturi din partea puterii şi pe fondul refuzului opoziţiei de a se pronunţa, Parlamentul a decis înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene şi numirea în fruntea noii structuri a lui Leonard Orban, fost, până astăzi, consilier prezidenţial. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcţie, urmând ca Orban să depună jurământul de credinţă în această seară, la ora 21.00. Dilema lui Ludovic şi lacrimile lui Leonard Prezenţa lui Orban în Parlament a provocat o mică melodramă, întrucât fratele acestuia, Ludovic, aflat în tabăra liberală, s-a declarat prins între iubirea de frate şi cea de partid. "Practic, trebuie să aleg între fratele meu, între familia, dragostea pentru fratele meu şi convingerile, ideile, valorile în care cred şi care mi-ar spune să votez împotriva lui. Mărturisesc că nu m-am hotărât", spunea liberalul, citat de Agerpres, înainte de şedinţă. În cele din urmă, Ludovic Orban s-a abţinut de la vot, nu însă înainte de a avea un schimb de replici cu Ponta pe această temă. Preşedintele PSD a declarat în plen că probabil liberalul se bucură de numirea fratelui său şef peste fondurile europene, Iritat, Orban i-a urat lui Ponta, care împlineşte 39 de ani astăzi, "la mulţi ani şi să nu mai facă parte din Guvernul Boc ca în 2009". "Pentru orice om de bun-simţ, această ironie loveşte unde nu trebuie", a spus Ludovic Orban, care s-a declarat "între ciocan şi nicovală", adică între "sentimentele familiale şi convingerea pe care o are de 20 de ani". Acest fapt l-a făcut să lăcrimeze pe fratele său, mai puţin obişnuit cu retorica politică. Liberalul a anuţat, în final, că se va abţine de la vot "nu pentru că aşa îi spun Victor Ponta şi Crin Antonescu, ci pentru că aşa îi cer legea şi bunul-simţ". În urma acestei intervenţii, Ponta a revenit spăşit la microfon şi şi-a cerut scuze, spunând că ironia sa a fost deplasată. Liberalul şi pesedistul au sfârşit prin a se îmbrăţişa Dilema lui Orban era cauzată de faptul că, spunea el, nu ar putea niciodată să voteze cu guvernul Boc, cu Traian Băsescu şi cu tot "clanul ăsta care a adus România unde e astăzi". Ludovic Orban a arătat că a avut mai multe discuţii cu fratele său pe marginea acestui subiect şi l-a sfătuit să nu accepte funcţia de ministru care i-a fost propusă. "El, practic, trebuie să gireze cu imaginea bună pe care o are la Bruxelles şi, de ce nu, şi cu imaginea bună pe care o are în faţa românilor, nişte nerealizări evidente datorate unui sistem birocratic corupt (...) Esenţial este că Leonard nu primeşte, prin înfiinţarea acestui minister, pârghiile necesare", a încheiat Ludovic Orban. Leonard Orban, iniţiat în amânările parlamentare Înainte de asta, şedinţa plenului a fost amânată până la ora 12.00 la cererea PDL, numai că pauza a ţinut, de fapt, până aproape de 13.00. Oficial motivul invocat a fost dorinţa de a primi de la anumite comisii parlamentare rapoartele legate de numirea unor membri la Curtea de Conturi şi la alte instituţii aflate în subordinea Parlamentului. De fapt, o problemă mult mai vizibilă era slaba mobilizare a parlamentarilor puterii. În sală erau numai 174 de deputaţi şi senatori din arcul guvernamental, faţă de cei 236 necesari. Preşedintele PSD, Victor Ponta, savura situaţia. "Astăzi chiar avem o chestiune foarte serioasă, anume că dacă cei de la putere, aşa cum au făcut în ultimul timp, nu vin la serviciu, s-ar putea să nu mai avem Guvern. Noi nu votăm restructurarea Guvernului, trebuie să se mobilizeze ei de data aceasta", glumea el. Preşedintele Traian Băsescu ceruse ieri majorităţii guvernamentale "să dea toată atenţia" votului de astăzi din Parlament, spunând că prezenţa lui Leonard Orban în Executiv va îmbunătăţi calitatea acestuia.  Ministru cu emoţii, dar fără atribuţii Leonard Orban a recunoscut, la finalul şedinţei, că a fost emoţionat de discursul fratelui său. "Am fost emoţionat, recunosc. Nu este simplu sa fii într-o situaţie ca aceea în care a fost fratele meu. A fost o decizie foarte grea, pentru că aţi văzut opoziţia a hotărât să nu voteze nominalizarea mea", a spus noul ministru, precizând că a apreciat "soluţia" aleasă de fratele său. El le-a mulţumit reprezentanţilor puterii pentru votul acordat şi a apreciat faptul că nu a fost niciun vot împotriva sa. "Nu sunt înregimentat politic, dar voi fi membru al guvernului Boc, întotdeauna am ştiut să lucrez în echipă, iar dacă reuşesc va fi în interesul tuturor nu numai al unora sau al altora", a mai spus Orban. Noul ministru nu are încă atribuţii clare, întrucât Parlamentul a aprobat ieri doar înfiinţarea ministerului şi desemnarea lui în fruntea sa. El şi-a exprimat însă încrredea că actele normative necesare funcţionării instituţiei vor fi gata cât mai repede. Boc: România, singura ţară în care opoziţia nu s-a implicat în combaterea crizei "Vreau să vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi, pentru că astăzi cu toţii aţi dat un vot în interesul României , în interesul aducerii banilor europeni în ţara noastră ", a spus premierul Emil Boc după ce Leonard Orban a primit voturile necesare numirii sale. Apoi, premierul i-a taxat pe reprezentanţii opoziţiei, care şi la începutul şedinţei şi în timpul susţineau pe la colţuri dar şi la tribună că puterea nu va putea sa-şi mobilizeze oamenii la vot. "Aveam nevoie de 235 de voturi, am avut 245. Ce pot să spun mai mult decât atât... Regret că nici de data aceasta Opoziţia nu a putut să se detaşeze de maniera populistă şi a incapacitaţii de a înţelege că uneori în politică este nevoie să susţii interesul naţional indiferent că eşti la putere sau în opoziţie (...)", a spus Boc, subliniind totodată că România este singura ţară în care opoziţia nu s-a implicat în combaterea crizei. "Am reuşit să stabilizăm ţara şi să pornim pe drumul creşeterii economice, 1, 5% anul acesta.... Vreau să fiţi siguri că la Palatul Victoria este un Guvern responsabil", a mai spus premierul.