Oraşul în care poţi închiria un apartament cu un euro pe an nu este o fantezie. În acest loc nimeni nu are voie să mărească suma şi chiriile nu s-au mai schimbat de sute de ani.
Fuggerei a fost (n.r. – cartier din Augsburg, Germania) construit în urmă cu aproape 500 de ani de Jakob Fugger, unul dintre cei mai influenţi bancheri ai vremii, conform descopera.ro.
Bogătaşul a dorit astfel să le ofere o casă celor care nu îşi permiteau să o aibă, iar chiria impusă în 1520, echivalentul de astăzi a 88 de euro cenţi pe an, nu a fost modificată nici în 2015.
În schimb, cei 142 de locuitori din Fuggerei trebuie să se roage de trei ori pe zi pentru bunăstarea bancherilor. Porţile cartierului se închid la ora 22:00 seara şi cine întârzie plăteşte o amendă cuprinsă între 50 de eurocenţi şi un euro.
Jakob a bătut monede pentru Vatican, a condus comerţul cu mai multe condimente şi a finanţat campania prin care regele spaniol Carlos al V-lea a devenit împăratul Imperiului Roman în 1519. A fost atât de bogat încât a lăsat moştenire familiei peste şapte tone de aur.