Mihai Morar stă aici din 2000, dar nu-i bucureştean cu acte.
Avenit în Bucureşti în urmă cu opt ani, din motive pragmatice. „Ştiam că, şi dacă mă duc la Cluj, la facultate, dacă vreau să performez în meseria asta, tot la Bucureş ti voi ajunge“, spune Mihai Morar. Până atunci mai trecuse prin Capitală doar când se ducea la mare, cu părinţii.
După ce a terminat liceul, când a venit momentul alegerilor importante, a dat Ardealul pentru Capitală. „Vârsta aia e singura la care poţi să înghiţi Bucureştiul. Văd colegii mei de generaţie care primesc oferte aici şi refuză. La vârsta asta e mult mai greu să te muţi în Bucureşti. Atunci am fă- cut-o mai mult din inconştienţă“, recunoaşte jurnalistul de la Intact.
Cu 105 până la Piaţa Presei
„Ţin minte şi acum primul drum lung pe care l-am făcut în Bucureşti. Stăteam în căminele din Panduri şi am mers cu autobuzul 105 de acolo până la Piaţa Presei Libere. M-am dus la un interviu de angajare la «Evenimentul zilei», unde am şi lucrat câteva luni. Pentru mine ăsta e drumul iniţatic: de la Leu la Piaţa Presei“, îşi aminteş te omul de la „Răi da’ buni“. Numă ra cele aproximativ 20 de staţii, iar acum, când îşi aminteşte reperele pe care şi le lua, îşi dă seama că oraşul s-a schimbat. „Toate imaginile pe care le am de la începuturi nu mai sunt“, spune Morar. „Nici Spitalul de Arşi, nici Alimentara de la Orhideea, nici cârciumile de la capătul tramvaiului 41“.
De atunci au trecut opt ani, examenul la şcoala de şoferi - acum doi ani - şi, încet-încet, cunoaşterea oraşului. Are un apartament în Aviaţiei, dar nu şi buletin de Bucureş ti. „E îngrozitor, din punct de vedere birocratic, pentru că la orice chestie tre’ să mă duc în Baia- Mare. Dar încă nu mă simt pregătit să fiu cetăţean de Bucureşti. Îmi pare rău că n-am putut să-mi pun număr de Maramureş la maşină. Cred că e şi o mândrie din asta stupidă, de ardelean. Dar, dacă e să gândesc rece, n-aş putea să trăiesc în Baia-Mare mai mult de o săptă mână, în vacanţă. De aia, relaţia mea cu Bucureştiul e una de ură amestecată cu iubire“, traseză Morar, rapid, liniile existenţei de bucureştean forţat de împrejurări. „Oraşul e cel pe care ţi-l faci. Dacă Bucureştiul tău e cartierul Militari şi drumul de acasă la serviciu în fiecare zi, normal că e foarte deprimant. Dar dincolo de drumurile astea de rutină, depinde foarte mult şi de ce viaţă socială îţi creezi tu, de micile evadări“, îndulceşte puţin verdictul.
Ghid pentru o unguroaică
Spune că cel mai mult îi place la Budapesta, iar împrejurările au făcut ca Morar să-i dea indicaţii unei unguroaice, în faţa Ateneului. Nu înainte însă de a-i lăuda oraşul. I-a recomandat Palatul CEC, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Ţăranului şi Muzeul Satului. Şi asta pentru că erau destul de aproape de locul de pornire.
Altfel, acum două săptămâni, când a venit un prieten de la Baia-Mare, l-a plimbat trei ore cu ma- şina, noaptea, prin oraş. Îi plac zonele cu case de la Vatra Luminoasă, de pe Mântuleasa. „Eu am încercat, pentru a rămâne aici, să mă agăţ de tot felul de locuri din astea, care să-mi aducă aminte de Baia-Mare. M-am îndrăgostit de Parcul Carol, mi-a plăcut şi Cişmigiul foarte mult, acum îmi e Herăstrăul aproape... În primul an de stat în Capitală, o sunam în fiecare weekend pe mama şi-i spuneam că-mi fac bagajele şi mă întorc“, îşi aminteşte Morar. „Am fost şi uşor meschin, pervers în relaţia mea cu Bucureştiul, dar se cheamă că mi-am văzut interesul“, concluzionează jurnalistul.