Nu doar în România există aşezări izolate cu un număr mic de locuitori. Potrivit Wall Street Journal, circa 119.000 de americani trăiesc în orăşele sau cătune care au mai puţin de 100 de locuitori.
În urma recensământului de anul trecut, În Statele Unite au fost descoperite 13 cătune cu 1 sau 2 rezidenţi. Printre ele se află şi Messex, un orăşel cu doar doi locuitori situat în statul american Colorado.
În mica aşezare a cărei liniştite este perturbată doar de trenurile de cărbune care se aud huruind în depărtare locuiesc doi bătrânei: David Ulibarri, în vârstă de 68 de ani, şi Dixie Newman, în vârstă de 76 de ani.
Epoca de aur a micii aşezări, care este situată la intersecţia a două drumuri pietruite din câmpiile statului Colorado, a fost în urmă cu mai bine de un secol, pe vremea când în Statele Unite mai veneau imigranţi germani care se stabileau prin părţile locului şi cultivau sfeclă de zahăr. Pe vremea aceea, Messex a avut două biserici, o şcoală, un depozit de tren, un oficiu poştal şi trei magazine. De mai bine de 20 de ani, însă, locuitorii sunt nevoiţi să conducă 32 de kilometri pentru a ajunge la un magazin alimentar.
Şi cu toate că sunt singurii locuitori ai oraşului, domnul Ulibarri şi doamna Newman recunosc că pot trece săptămâni bune înainte să schimbe vreo vorbă.