Oraşul care intră în şomaj

Cele mai spectaculoase efecte ale crizei economice se văd în aşa-zisele oraşe monoindustriale, ţinute în viaţă de o fabrică mare, care ocupa cea mai mare parte a forţei de muncă şi care, având dificultăţi acum, lasă pe drumuri familii întregi.

Oamenii sunt şocaţi, iar cei care se dezmeticesc mai repede îşi spun că dracul nu e chiar atât de negru şi caută soluţii personale. Este cazul oraşului Deta, unde, până nu demult, toată lumea mergea la serviciu. Acum, fabrica de volane îi dă afară pe jumătate dintre angajaţi.

TIMIŞ

Comerţ pe datorie

Până nu demult, judeţul Timiş era cunoscut ca locul fără şomeri. Acum, şomajul a lovit năucitor. La 40 de kilometri de Timişoara, oraşul Deta îşi consumă drama şomajului: sunt tot mai multe familii în care ambii adulţi au devenit şomeri. Compania austriacă Eybl Automotiwe, care fabrică volane şi huse pentru maşini de lux (Jaguar, Mercedes, BMW), a atras peste 95% din forţa de muncă a oraşului şi a satelor din împrejurimi. În toamna anului trecut, la Eybl erau angajaţi 1.750 de muncitori. Între timp, au fost disponibilizaţi 697 de muncitori, iar în luna martie vor urma alte 269 de concedieri.

Oraşul este gol: în saloanele de coafură, clientele intră doar ca să se plângă de lipsa banilor, în timp ce localurile din Deta, odinioară cochete şi pline de muşterii, au rămas fără obiectul muncii – chiar dacă o cafea e 2 lei, şomerii ţin acum de bani. Edilii se aşteaptă la ce e mai rău: intrarea oraşului în incapacitate de plată. „Oamenii nu prea mai vin să cumpere din magazine, iar încasările la primărie sunt mult reduse”, spune Dorin Sculean, secretarul Primăriei Deta.

La magazinele din Deta, produsele „de lux” – gen ciocolată, băuturi fine, detergent Persil - au ajuns să se umple de praf pe rafturi. De când cu disponibilizările de la Eybl Automotiwe, oamenii nu mai au bani decât pentru strictul necesar. În afară de alimente, nu se mai cere nimic. Patronii de magazine recunosc că au ajuns să vândă pe datorie, ca să nu rămână cu marfa pe raft. „Îi notăm pe caiet şi, când le intră şomajul, ne recuperăm datoria”, povesteşte unul dintre ei. Oamenii de afaceri se plâng că în oraş se cumpără exclusiv marfă de strictă necesitate, de obicei alimente ieftine, şi cam atât. Cei mai inventivi, pun mână de la mână, plătesc benzina unuia şi merg la Metro, în Timişoara, ca să ia mâncare ieftină.

Familia Toth vrea energie eoliană

Acum, numărul şomerilor de la Eybl se apropie vertiginos de 1.000. Mulţi sunt membrii aceleiaşi familii. „Încercăm să ne gândim la ziua de azi şi, eventual, la cea de mâine, fără să ne mai facem planuri pe viitorul îndepărtat”, spune Mariana Toth, 39 de ani, fostă angajată la volane. A primit la începutul lunii februarie preavizul de 15 zile. Soţul, Iosif Toth, 40 de ani, fost motostivuitorist la Eybl, e disponibilizat de luna trecută. Rămâne, totuşi, optimist. Cea mai afectată e fiica lor, de 16 ani, care trebuie să ţină pasul cu colegii de clasă, unii din familii mai avute.

I-am găsit acasă. Femeia tocmai tăiase nişte morcovi pentru mâncare. De când cu şomajul au instituit stare de criză în familie, fără însă a fi panicarzi: „Înainte făceam mai multe feluri de mâncare. Acum, gătesc un singur fel. Fac mai puţine prăjituri. Înainte, luam suc, duminica. Acum bem doar apă. Suntem atenţi să nu folosim curent decât atunci când e strict nevoie, televizorul nu mai merge dacă nu se uită nimeni la program, iar de gătit, gătim pe lemne, ca să economisim gazul. Am renunţat să mai ieşim în oraş. La magazin merg doar o zi în săptămână, iau 2-3 pâini, cât avem nevoie, poate nişte orez”, spune Mariana Toth.

Soţii Toth vor renunţa anul acesta la izolarea termică a case. Toate îmbunătăţirile locuinţei leau făcut pe rând, agonisind din leafa de 750 de lei pe care o câştiga fiecare din ei la Eybl. Inventiv şi dibace, bărbatul se gândeşte acum să construiască o sursă de energie eoliană, în curte, ca să-şi poată reduce factura de curent. (Georgeta Petrovici)

SLOBOZIA

Şomaj tehnic după 30 de ani de muncă

Combinatul de îngrăşăminte chimice Amonil este „gura de oxigen” pentru Slobozia, oraş fără industrie. Cel mai mare combinat chimic de uree e un colos industrial ridicat în anii ’70, de pe urma căruia s-a dezvoltat cel ce avea să devină ulterior oraşul-capitală de judeţ pentru Ialomiţa. Acum, gâfâie sub greutatea apăsătoare a crizei economice, iar soarta a 900 de oameni depinde de lichidităţile cumpărătorilor de îngrăşăminte chimice ori de preţul gazului natural, factori ce au făcut ca, în ultimii ani, activitatea la Amonil să fie una cu sincope: opriri de câteva luni, producţie o vreme şi iar stoparea producţiei.

Sarcina lui Oancea

Georgeta şi Ioan Oancea lucrează de 30 de ani la Amonil, iar acum învaţă ce înseamnă şomajul tehnic. Cei doi trăiesc drama oamenilor trecuţi de 50 de ani ce trebuie să se lupte cu criza fără să ştie exact cât vor mai avea de lucru. „Noi am simţit criza asta din luna noiembrie, atunci când s-a închis combinatul şi am fost plătiţi cu 75%. A fost un şoc, a trebuit să restrângem cheltuielile, am rămas datori o lună la bancă, au fost cele mai triste sărbători de iarnă pe care le-am avut”, explică doamna Oancea prin ce a trecut.

O veste bună a venit în urmă cu două săptămâni, când au fost chemaţi să lucreze în mod normal, în schimburi, graţie unei comenzi de uree. „În fiecare an a fost de lucru din februarie până în mai, când este cerere de îngrăşăminte. Ce-o fi din iunie încolo, mai vedem”, încearcă Ioan Oancea să pară optimist. Sarcina lui de serviciu: să vegheze ca instalaţiile electrice în combinat să funcţioneze perfect, într-un colos industrial care poate rade totul pe o rază de 65 de kilometri dacă în angrenajul producţiei apare cea mai mică sincopă.

Ce poate fi mai rău

La Amonil lucrează acum 867 de oameni. La agenţia de şomaj există deja hârtie de disponibilizare colectivă pentru 370 de salariaţi, oameni care vor fi trimişi acasă cu 3 salarii brute drept compensaţii băneşti pentru pierderea locurilor de muncă.

Închiderea combinatului ar aduce la bugetul local o gaură de 1,5 milioane lei doar ca impozite pe clădiri şi teren. Vistieria locală va fi mai goală cu aproape jumătate din impozitul pe profit al combinatului şi va suferi din plin din pierderea cotei de TVA.

„Există şi costuri sociale, salariaţii rămaşi fără slujbe intrând în categorii cărora primăria trebuie să le acorde ajutoare pentru căldură şi alte ajutoare sociale. Ca să nu mai vorbim despre pierde rile suferite de piaţa locală, prin diminuarea banilor cheltuiţi de cei care vor fi obligaţi să se descurce doar cu indemnizaţia de şomaj”, adaugă primarul Gabi Ionaşcu. (Petronel Tudor)

HUNEDOARA

Călan s-a transformat în oraş-dormitor

Mare parte dintre locuitorii din Călan îşi numesc urbea „oraş-dormitor”. Ei lucrează în afara oraşului, cei mai mulţi în Deva, Simeria, Orăştie sau Hunedoara.

Oraşul Călan a fost lovit dur de economia de tranziţie. Clădit de comunişti în jurul combinatului siderurgic, Călanul aproape c-a intrat în comă după 1997, când a fost experimentată „privatizarea prin divizare” care a împărţit combinatul în 12 bucăţi.

Mii de angajaţi au rămas, rând pe rând, pe drumuri. Din vechiul combinat doar două turnătorii au supravieţuit în regim privat. Între 1997 şi 2002, rata şomajului ajunsese la 40 la sută.

Siderurgiştii mai în vârstă s-au retras, ceilalţi au fost nevoiţi să plece în Spania sau în Italia ori s-au reprofilat, intrând în cons trucţii. Salvarea a venit de la oraşele din jur. Fabricile de cablaje, de perdele, de mătase sau de încălţăminte deschise aici au atras o bună parte din forţa de muncă din Călan. Aşa că, în oraş mai mult se doarme, ca să se poată pleca la muncă, dimineaţa, în împrejurimi.

Emil Popa are 34 de ani, a terminat facultatea în 1996 şi n-a lucrat niciodată în oraşul în care locuieşte. „Am mulţi prieteni. Doar doi din zece lucrează în Călan. Restul, în Deva, Hunedoara, Simeria sau Orăştie. Nici soţia mea, care a devenit profesoară, nu a găsit post în Călan, fiind nevoită să lucreze Băcia (o comună situată la 10 kilometri distanţă - n.r.)”, spune el. Valerica Banu (31 de ani) povesteşte alt fel de experienţă: „Am revenit din Spania cu jumătate de an în urmă. N-am găsit absolut nimic de lucru în Călan, aşa că am fost nevoită să fac naveta la Hunedoara, unde lucrez ca secretară”.

„Termenul de oraş-dormitor mi se pare un pic cam răutăcios. Sunt ceva locuri de muncă şi-n Călan. Din informaţiile mele, chiar vreo 2.200, la o populaţie aptă de muncă de vreo 5.600. Cu toată criza, cred că nu va fi la fel de rău cum a fost cu vreo 10 ani în urmă, când aveam şomaj de 30-40 la sută”, replică primarul Adrian Iovănesc, care vorbeşte despre investiţiile din ultimii 3-4 ani: o fabrică de lenjerie intimă şi una de materiale sanitare care au angajat, în total, aproximativ 300 de oameni. (Ciprian Iancu)

DIN ŢARĂ

Acolo unde e atât de rău încât nu mai poate fi decât mai bine

Alba. Oraşele monoindustriale Cugir şi Zlatna resimt doar în mică măsură actuala criză economică, asta fiindcă aici criza a început de mult. Primarul Zlatnei, Silviu Ponoran, e chiar optimist, deşi nu are cu ce plăti nici măcar salariile din primărie. „Mă bazez pe trei fabrici care se vor deschide în oraş”, ne-a spus el. Prima este o fabrică de asamblare de micro-hidroturbine, care va fi deschisă în baza unui parteneriat cu statul norvegian. Celelalte două vor activa în domeniul reciclării uleiurilor şi al anvelopelor uzate.

Nici primarul Cugirului, Adrian Teban, nu e speriat: „Ce ne-ar mai putea afecta acum este ce se întâmplă cu industria auto, pentru că avem câteva întreprinderi mici care fac componente pentru industria auto”. El aşteaptă o gură de oxigen de la fabricile de armament care au promisiuni ferme de comenzi pentru tot anul în curs. (Mihaela Moraru)

Olt. Slatina se îndreaptă spre statutul de viitor oraş-fantomă, mai ales după ce Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a început să se confrunte cu proteste de amploare din cauza zvonurilor că patronatul ar intenţiona să închidă societatea la care lucrează 3.300 de angajaţi. (Mugurel Manea)

Sibiu. Oraşul Copşa Mică sân gerează în urma deciziei com binatului Sometra de a suspenda activitatea industrială. Fabrica era singura sursă de venit pentru mii de familii din oraş. Acum, cei 836 de angajaţi îşi pre gătesc actele pentru desfacerea contractelor de muncă. Ei vor primi echivalentul a şapte sa larii, adică în jur de 10.000 de lei, şi vor rămâne cu speranţa că, poate, fabrica se va redeschide. „Există şi un potenţial pericol: acela ca alimentarea cu apă să fie întreruptă, pentru că aparţine fabricii Sometra, care va continua, deocamdată, să crediteze apa locuitorilor”, declară primarul Daniel Mihalache. (Bogdan Brylynski)

CALCULE

Ajutorul de şomaj

Indemnizaţia de şomaj este de 75% din salariul minim brut pe ţară, adică 450 de lei. Dacă angajatul lucrează de mai mulţi ani, va primi o indemnizaţie mai mare.

• 3 ani contribuţie la fondul de şomaj: primesc în plus încă 3% din salariul brut.
• 5 ani contribuţie: primesc încă 5% din vechiul salariu înscris pe cartea de muncă.
• 10 ani contribuţie: primesc în plus 7% din salariu.
• 20 de ani contribuţie: încă 10% din vechiul salariu.

Şomerii vor primi acest ajutor timp de şase luni, dacă au cotizat cel puţin un an la fondul de şomaj. Dacă au fost angajaţi timp de cel puţin cinci ani, vor primi indemnizaţia timp de nouă luni. De un an întreg de ajutor de şomaj vor beneficia doar per soanele care au lucrat cel puţin zece ani. (Ana Bâtcă)

CITIŢI ŞI:

Criza globală s-a întâlnit cu domnul Florea la Mioveni

Harta şomajului pe timp de criză

• Scrie-ne pe adresa romaniincriza@evz.ro despre cum te afectează pe tine criza. Povestea ta poate deveni subiect al campaniei EVZ.