ORAŞ CALAMITAT. Află cum se trăieşte într-o urbe cufundată în BEZNĂ TOTALĂ de-o săptămână

La Vatra Dornei, furnizorul de energie electrică a rupt contractul din cauza datoriilor Primăriei. Oamenii ies pe stradă după 6 seara cu ciomege la ei, iar la Gară şi în periferii poliţia şi-a înteţit patrulele. Populaţia a intrat în panică

Lumină, doar de la girofarurile maşinilor de poliţie. Staţiunea turistică de interes naţional Vatra Dornei este de câteva seri într-o beznă totală, după ce iluminatul public a fost întrerupt la începutul acestei săptămâni din cauza datoriilor foarte mari pe care Primăria din localitate le-a acumulat.

„Ies din casă cu bâta la mine”

Iniţial, s-a luat lumina în sediul Primăriei. A urmat apoi Casa de Cultură, iar de luni seară s-au stins toate luminile din staţiunea cu aproximativ 14.000 de locuitori. În staţiunea „carte de vizită” a Bucovinei, locuitorii se tem să mai iasă pe străzi după lăsarea întunericului, iar poliţia şi jandarmeria a scos mai multe patrule prin oraş, maşinile oamenilor legii circulând cu girofarurile pornite.

„Seara trebuie să merg la şcoală după copii şi după nevastă cu bâta la mine. Ceea ce se petrece acum este un atentat la siguranţa noastră. Ni se încalcă drepturile prevăzute şi garantate prin Constituţie. Din câte ştiu eu, la Vatra Dornei nu s-a declarat nici stare de calamitate şi nici nu suntem în război, aşa că de ce trebuie să suportăm toate aceste necazuri?”, e revoltat unul dintre locuitori, Cristian Vorobeţ.

Singura lumină din oraş, girofarul Poliţiei

Şeful poliţiei din localitate, comisarul şef Dorel Aiacoboae recunoaşte că s-au luat măsuri fără precedent în oraş. „La periferie se circulă cu maşinile cu semnalele luminoase în funcţiune, nu şi cu cele acustice pentru a nu panica populaţia. În zona centrală se execută patrulări la pas, iar în gările din oraş avem mai mulţi oameni când vin şi pleacă trenuri”, a explicat comisarul şef Aiacoboae.

Primarul ridică din umeri: „Dacă n-avem bani!...”

Joi seară a fost a patra seară de întuneric în care sunt obligaţi să stea dornenii şi puţinii  turişti care mai vin în staţiunea din zona de munte a judeţului Suceava. Luxten Lighting Company SA Bucureşti Firma cu care primăria avea contract încă din anul 2003 pentru iluminatul public a decis să rupă contractul, după ce autorităţile locale au acumulat o datorie de 1.116.421 de lei şi au făcut cerere la E.On să tragă heblul.

Primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, dă din umeri şi susţine că nu a avut bani să plătească datoria. Nu pare foarte afectat de toată situaţia creată şi a declarat că a demarat deja procedurile pentru încheierea unui contract direct cu E.On, iluminatul public urmând să fie realuat în scurt timp.

Luxten ar putea pleca din oraş cu tot cu corpurile de iluminat

Viceprimarul staţiunii, Mircea Rusu, nu e la fel de optimist: „E un afront al primarului faţă de dorneni, care a tratat totul cu superficialitate şi a luat decizii care privesc comunitatea locală de unul singur, fără a se consulta cu ceilalţi oameni din primărie. Firma Luxten are montate în Vatra Dornei şi corpuri de iluminat, iar dacă le ridică va fi o tragedie pentru oraş. Pentru a reface întreaga reţea de iluminat stradal ar fi nevoie de foarte mult timp şi de bani pe care primăria nu-i are în acest moment”.

La Vatra Dornei, şi primăria a rămas fără curent electric pe 19 ianuarie a.c., după ce reprezetanţii E.ON au sistrat furnizarea energiei electrice pentru o datorie de 580.000 de lei încă din 2009. După câteva zile, a fost debranşată de la curent şi Casa de Cultură. Situaţia a fost remediată după aproximativ două săptămâni, însă problema e departe de a fi rezolvată.