ORADEA. 28.500 de câini împart zece ţarcuri

Populaţia canină a Oradiei este mai mare decât cea a locuitorilor Beiuşului, Aleşdului şi Nucetului la un loc

În municipiul de pe Crişul Repede sunt înregistraţi peste 28.500 de câini. Statistic vorbind, cam tot a treia familie deţine un animal de companie şi, la fel ca în cazul maşinilor, odată cu creşterea numărului au apărut şi problemele legate de acestea. „Ţarcurile pentru plimbare sunt insuficiente pentru numărul enorm de câini din Oradea”, a declarat preşedintele Asociaţiei Chinologice Metropolitane Oradea, Călin Mitra, pentru colegii de la ziarul Bihoreanul. Ziua în care câinii din Oradea vor depăşi numeric, la fel ca în Occident, copiii de şcoală este aproape. „Tot mai multe cupluri tinere, pentru că nu au hotărât dacă rămân sau nu în ţară, în loc să facă un copil, îşi iau un câine”, a mai spus preşedintele Asociaţiei Chinologice Metropolitane Oradea, Călin Mitra. Dacă la 1 mai 2017 Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS), în care sunt înregistrate toate exemplarele microcipate, indica pentru Oradea 24.920 patrupede, anul acesta la aceeaşi dată numărul lor urcase la 28.503. Cu peste 3.500 mai mulţi câini într-un singur an. Şi asta, oficial! „Eu zic că în Oradea sunt peste 50.000 de exemplare. Mulţi stăpâni refuză să îşi înregistreze câinele de teamă că vor fi impozitaţi”, spune preşedintele ACMO.

Condamnaţi la lanţ şi lesă pe viaţă

Odată cu înmulţirea câinilor, s-au înmulţit şi problemele. „Oradea nu este neapărat un oraş ostil animalelor de companie, s-au făcut multe lucruri bune, dar mai avem mult până la normalitate”, susţine Călin Mitra. Orădenii se plâng că nu au unde să îşi elibereze câinii din lesă ca să îşi consume energia. „Dacă îţi bagi câinele în ţarcurile din parcuri rişti să-l scoţi afară plin de purici când e căldură sau de noroi când plouă. Dacă îi dai drumul în parc te amendează Poliţia Locală, iar dacă îl duci în pădure la Săldăbagiu, pe unde trec oi şi capre, te întorci cu el plin de căpuşe”, a declarat, pentru Bihoreanul, George H., proprietarul unui ciobănesc.