Ora Pământului a ajuns şi în spaţiu. Cum se văd luminile planetei de pe Staţia Spaţială Internaţională | VIDEO

Milioane de persoane au stins luminile sâmbătă seară pe întreaga planetă în semn de angajament pentru lupta împotriva schimbării climatice, o operaţiune care urma să fie fotografiată din spaţiu de un astronaut, relatează AFP.

Din piaţa Tahrir din Cairo şi până la Empire State Building din New York, mii de oraşe din circa 150 de ţări şi teritorii şi-au stins monumentele luminate timp de 60 de minute începând cu ora 20.30 locală.

La New York, sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite a stins luminile "din solidaritate cu bărbaţii, femeile şi copiii - circa 20% dintre oameni - care trăiesc fără a avea acces la curent electric", a explicat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Luminile şantierului Turnului Libertăţii, construit pe locul în care s-au aflat turnurile gemene ale World Trade Center distruse în atentatele de la 11 septembrie, au fost şi ele stinse.

Insulele Samoa, din Oceanul Pacific, au fost ca întotdeauna primele care au stins luminile, urmate de Noua Zeelandă, ale cărei oraşe s-au întunecat brusc.

La Sydney, oraşul care a lansat mişcarea "Earth Hour" în 2007, podul din golf şi Opera au fost lăsate pe întuneric, la fel ca şi majoritatea zgârâie-norilor din oraş, sub privirile locuitorilor veniţi în port la un picnic sub clar de lună.

Marele Turn din Tokyo şi-a stins şi el iluminatul nocturn, dar nu şi Arborele Cerului, cu cei 634 de metri ai săi, cel mai înalt turn de telecomunicaţii din lume, care urmează a fi inaugurat în luna mai.

Zgârâie-norii din Hong Kong au rămas şi ei pe întuneric, la fel ca şi construcţiile din Beijing devenite celebre datorită Jocurilor Olimpice, precum Cuibul Păsării. Chiar şi Marele Zid Chinezesc a încetat, pentru o oră, să fie vizibil din spaţiu.

Turnul Taipei 101 din Taiwan şi principalele centre comerciale şi zgârâie-nori din Singapore au respectat şi ele "Ora Pământului2, în timp ce în Filipine sute de comisariate de poliţie şi-au stins luminile "dar nu şi în celule, pentru a evita evadarea prizonierilor", a precizat poliţia.

Cea de a şase ediţie a operaţiunii s-a bucurat în acest an de participarea unor nou veniţi, precum Libia, Irak şi Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care a urmărit valul de stingere a luminilor pe parcursul întregului glob.

"Nu există un mijloc mai bun pentru ca oamenii să devină conştienţi de viitorul celei mai frumoase planete din univers", a apreciat astronautul André Kuipers, din Olanda, la bordul ISS, care a anunţat că va posta fotografii făcute cu acest prilej pe internet.

"Ora Pământului 2012 este sărbătoarea puterii popoarelor", a declarat sâmbătă responsabilul World Wide Fund (WWF) Australia, Dermot O'Gorman. "Sute de milioane de oameni din diferite ţări al lumii acţionează pentru planetă dincolo de aceste 60 de minute", a subliniat el.

La New Delhi, dacă monumente celebre precum India Gate au rămas temporar în întuneric, pentru populaţie acest lucru este ceva cotidian. "Avem numeroase întreruperi ale alimentării cu curent electric, deci suntem obişnuiţi", a declarat o locuitoare din capitala indiană. La Mumbai, pe de altă parte, locuitorii au organizat marşuri cu lumânări pe mai multe străzi.

Începând cu Vladivostok, port la Pacific, 40 de oraşe din Rusia au participat şi ele la operaţiunea de stingere a luminilor.

Luminile s-a stins, de asemenea, în marile turnuri din Dubai, precum Burj Khalifa, cel mai înalt din lume, şi în alte oraşe din Orientul Mijlociu. În Maroc, ONG-uri angajate în dezvoltarea durabilă s-au asociat mişcării în opt oraşe, printre care Marrakech, Rabat şi Fes.

Peste tot în Europa, monumente simbolice care sunt destinaţii turistice majore, precum Palatul imperial Schonbrunn, la Viena, Sagrada Familia la Barcelona sau Acropolele de la Atena au fost şi ele lăsate în întuneric timp de o oră.

În Italia, 350 de comunităţi s-au alăturat iniţiativei, stingând timp de o oră luminile în edificii precum cupola Basilicii Sfântul Petru din Roma, teatrul Scala din Milano, turnul din Pisa sau Piaţa San Marco din Veneţia.

Pentru un concert dedicat unei lumi a cicliştilor, organizat la Castelul Sant'Angelo din Roma, care a stins şi el luminile timp de o oră, electricitatea necesară a fost produsă de bicicletele a 128 de "donatori de energie".

În Balcani, peste 40 de oraşe sârbeşti, 32 croate şi, pentru prima dată, trei oraşe macedonene, s-au alăturat mişcării.

La Paris, primăria, Parc des Princes, catedrala Notre-Dame, Arcul de Triumf, între altele, au fost lăsate pe întuneric timp de o oră. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Turnul Eiffel, unde luminile nu s-au stins decât cinci minute, din motive de securitate. CITIŢI ŞI:

  • Ora Pământului. Imagini care au făcut înconjurul lumii | FOTO
  • Ora Pământului. Spectacol la Bistriţa, capitala Earth Hour România 2012

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/FovYv8vf5_E" allowfullscreen="" width="620" frameborder="0" height="315"></iframe>