Cel mai tare clan de rromi din Timișoara are parte de protecție la vârf. Generali de poliție și simplii polițiști, procurori, judecători, au apărat de-a lungul timpului afacerile clanului Cârpaci.
Cel mai bogat țigan din România, Ionelaș Cârpaci, conduce un clan în proprietatea căruia intră peste 140 de imobile cu valoare istorică. Toate au fost dobândite ilegal după 1989, cu concursul notarilor, judecătorilor și a unor înalți funcționari publici din Primăria Timișoara. în timpul proceselor, rromii din clanul Cârpaci susțineau că sunt rude ori moștenitori legali ai unor boieri sau industriași de altădată. Și toată lumea i-a crezut.
Printre acestea, se numără și două spitale, care în perioada interbelică erau administrate de călugărițe catolice. O altă strategie pentru a intra în posesia acestora, a fost să plătească adevăraților proprietary dreptul de a prelua proesele de retrocedare pe care aceștia le aveau deja cu primăria. În alte cazuri, ocupau câte un apartament din imobil și le făceau viața chin celorlalți locatari, până ce, pe rând, aceștia renunțau și le vindeau lor.
E cunoscut faptul că generalul Florin Sandu, fostul șef al Poliției Române în anii 2001-2003 și secretar de stat în Ministerul de Interne între 2003-2006, este avocatul clanului, cel care a pledat în apărarea lui Ionelaș Cârpaci. O fostă judecătoare afirmă că există magistrați care au primit sume bune pentru că au dat câștig de cauză în dosarele de retrocedare în care erau implicați membrii clanului Cârpaci din Timișoara.
Liderul clanului, Ionelaș Cârpaci, a fost condamnat în instanță la 10 ani și 4 luni de închisoare cu executare, fiind obligat să plătească daune de peste 1 milion de euro, după ce a fost acuzat că a devenit proprietarul mai multor clădiri, cu acte false. Sentința a fost pronunțată în această varp, însă ncii până azi Ionelaș, denumit acum Ionels Sandner și cetățean german, nu a ajuns în Romțnia pentru a ispăși pedeapsa. Oficial, el este dat în urmărire europeană. Toată lumea știe că trăiește în lux la Frankfurt, iar autoritățile nu fac nimic pentru a-l aduce la Timișoara și pentur a-l băga la pușcărie.