Jean Paul Gaultier, premieră pe un peron moscovit

Gaultier şi-a mai văzut un vis împlinit. Săptămână trecută, designerul a avut prima prezentare a colecţiei sale în capitala Rusiei. Şi, pentru că este un perfecţionist, un creativ şi, nu în ultimul rând, un nonconformist, el a schimbat netedul şi strălucitorul catwalk din sălile cu ştaif cu peronul uneia dintre cele trei gări principale din Moscova, Kazansky.

Maestrul nu s-a putut desprinde prea uşor de colecţia primăvară/vară 2010, prezentată în cadrul Săptămânei Modei Haute Couture de la Paris, din care a păstrat influenţele aztece şi câteva frânturi din filmul “Avatar”. “O invitaţie la călătorie” îşi  descrie prezentarea Jean Paul Gaultier, fascinat de idea de a-şi expune viziunea haute-couture în terminalul feroviar. “Unul dintre marile mele visuri de la Paris a fost acela de a prezenta într-un restaurant al gării din Lyon”, a mărturisit designerul, făcând astfel referire la restaurantul stil “belle époque”, Train Bleu.  Nu a fost, atunci, Parisul, însă Gaultier nu regretă aşteptarea, mai ales că experienţa rusească nu îi era deloc străină.  În 2005, Casa Gaultier a deschis, în centrul Moscovei, primul butic. Şi, pentru că era în patria ruşilor, designerul a modelat colecţia conform spiritului slav, inserând elemente hagiografice. Tot din tradiţia vestimentară rusă, Gaultier a împrumutat bogăţia coloristică şi motivele folclorice florale. Ca să nu mai spunem despre cusătura de mână, pe etamină. Ce oferă Gaultier în colecţia sa rusească? Mirese diafane, regine amazoane acoperite în piele, sombrero spectaculoase brodate manual sau construite din pene, simplitate şi rafinament. “Am impresia că restul Europei este un vechi sputnik”, a exclamat designerul la primul contact cu Moscova, după cinci ani.