Două grupuri de români de etnie romă s-au bătut, joi după-amiază, cu lanţuri şi curele, în centrul oraşului italian Florenţa, două persoane fiind rănite, iar alte opt reţinute, relatează presa locală.
Potrivit site-ului FirenzeToday.it, romi înarmaţi cu lanţuri şi curele s-au bătut, în jurul orei 17.00 (18.00, ora României), în zona Puccini din Florenţa, stârnind panică în rândul a sute de italieni.
La intervenţia forţelor de ordine, romii au atacat un vehicul al carabinierilor.
Opt cetăţeni români suspectaţi de implicare în altercaţie au fost reţinuţi, iar două persoane rănite în violenţe au fost transportate la spital.