Stresul, alcoolul, lipsa somnului, depresia sunt printre factorii responsabi de scăderea apetitului sexual.
Atunci când partenerul/a de viață nu mai este interesat/ă de relația sexuală, nu înseamnă neapărat că v-a găsit un înlocuitor. Scăderea libidoului poate fi determinată de factori externi, precum stresul, alcoolul, lipsa somnului și chiar apariția unui copil. Specialiștii detaliază opt motive care disturbă viaţa de cuplu şi pot fi responsabile de diminuarea interesului pentru sex. 1. Stresul Stresul de la serviciu, dar şi problemele cu banii, pot scădea libidoul. „Stresul are o acțiune dublă asupra dorinței sexuale. Deși cercetările arată că stresul ne mobilizează pentru a ne apăra, prin secreția de adrenalină, în același timp implică și acumularea unei tensiuni care se vrea descărcată. Stresul face ca mintea să fie ocupată, captivă, cu greu se mai poate gândi şi la sexualitate”, explică psihologul Mihaela Costea. Un sfat util pentru astfel de situaţii: apelați la câteva tehnici de relaxare înainte de a ajunge în pat. 2. Problemele relației Problemele nerezolvate ale relației pot „omorî” și ele pofta de sex. De regulă, femeile „pun la suflet” aceste divergențe, care constituie un ingredient major în scăderea dorinței sexuale. Pentru a îmbunătăţi situaţia, trebuie să lucraţi la o comunicare mai bună, deoarece pierderea încrederii în partener este greu de reparat. 3. Alcoolul De regulă, alcoolul vă ajută să fiți mai puțin inhibați, dar poate să aibă și efect negativ prin faptul că „amorțește” activitatea sexuală. “Alcool, prin agresiunea pe care o exercită asupra ficatului, duce la o modificare a raportului normal testosteron/estrogen în momentul în care s-a instalat ciroza alcoolică. Concomitant, scade şi libidoul”, spune medicul Ciprian Constantin, specialist în nutriţie, diabet şi boli metabolice. 4. Lipsa somnului Dacă dimineața nu vă mai simțiți în formă pentru o partidă de sex, este posibil să fie din cauza faptului că mergeți la culcare foarte târziu și vă treziți mult prea devreme. De asemeena, este posibil să fie din cauză că aveți insomnii sau apnee de somn. Toate acestea înseamnă un program prea scurt de somn, iar oboseala rezultată „taie” pofta de sex. „Lipsa somnului are ca efect imediat şi principal o proastă dispozitie, anxietate, gânduri şi sentimente depresive afectează dorinţa sexuală”, explică psihologul Mihaela Costea. 5. Apariția copiilor "Meseria" de părinte în sine nu scade dorința de sex. Problema apare atunci când vă veți găsi în imposibilitatea de a găsi un moment de intimitate. În cazul micuților care nu merg în picioare, cele mai bune momente de intimitate sunt când ei trag un pui de somn, iar pentru cei mai mari este nevoie de o bonă care să-i mai ajute pe părinţi măcar din când în când. 6. Obezitatea Supraponderalii sau obezii pot avea şi serioase dificultăți legate de performanțele sexuale. Motivul scăderii dorinței sexuale nu este clar determinat, însă des incriminate sunt nivelul săzut al stimei de sine şi problemele hormonale. „Obezitatea influenţează balanţa hormonală ducând la o modificare a raportului hormonal normal testosteron/estrogen. Cei care suferă de obezitate ar trebui examinaţi pentru a putea evidenţia disfuncţia sexuală”, recomandă nutriţionistul Ciprian Constantin. 7. Depresia Depresia este un alt motiv pentru care libidoul scade. ”Depresia este o stare anhedonică, adică starea în care individul nu mai obține plăcere, satisfacție din niciunul din lucrurile sau activitățile care înainte îi plăceau. Astfel, gustul pentru sex este anihiliat, dorința sexuală nefiind o prioritate. Sexul și depresia sunt aproape imposibile împreună și pentru că depresia este folosită de unele persoane tocmai pentru a ocoli anumite sarcini ale vieții, printre care se numără munca, intimitatea/sexualitatea”, detaliează psihologul Mihaela Costea. 8. Menopauza Aproape jumătate dintre femei au raportat un apetit scăzut în perioada menopauzei, în special din cauza simptomelor specifice. Uscăciunea vaginală și durerile care apar în timpul unui act sexual pot să lipsească partenerii de confort. Și schimbările hormonale pot influența apetitul sexual. Pentru astfel de situaţii, ginecologii sunt cei care pot indica tratamente ce pot consta în administrarea de ovule.