Opt excursionişti s-au înecat la propriu în zăpada de pe Giumalău. Află aventura de groază a unor tineri imprudenţi

Cei opt, care doreau să ajungă la cabană au nimerit într-o zonă în care zăpada depăşea doi metri. Au încercat să înoate prin ea dar s-au epuizat fizic. Salvamontiştii i-au salvat aproape de miezul nopţii.

O simplă excursie din zona Mestecăniş spre cabana Giumalău s-a transformat într-o aventură de coşmar pentru nouă tineri din municipiul Suceava care au rămas blocaţi pe traseu, în mijlocul munţilor, înconjuraţi de zăpadă care, în unele locuri, depăşea doi metri.

O fată din grup a capitulat, nemaiputând înainta un metru

Un traseu pe care vara îl faci în cinci-şase ore s-a transformat într-un maraton prin zăpadă, după nouă ore de mers susţinut prin zăpadă abia parcurgând circa 70% din drum. Era în jurul orei 19:00, când au ajuns la ieşirea în golul alpin în zona Poiana Ciungi, afară se înnoptase deja, iar în acel moment au decis să ceară ajutor, mai ales că o fată din grup era epuizată fizic. Salvamontiştii au ajuns în zona Ciungi, după aproape două ore, cu ajutorul snowmobilului. „Am luat decizia să-i ducem cât mai repede la cabana Giumalău, fiind cel mai mai apropiat spaţiu încălzit. Traversarea grupului şi a bagajelor până la aproape 800 m de cabană  s-a facut într-o oră şi un sfert. Din cauza profilului terenului şi a cornişelor de zăpadă, deplasarea cu snowmobilul a fost imposibilă. În continuare, s-au făcut urme cu schiurile de tură până la cabană, grupul ajungând în condiţii optime la ora 23.15”, ne-a declarat  şeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc.

S-au expus unui risc uriaş

Deşi totul s-a terminat cu bine, salvamontiştii susţin că riscul la care s-au expus cei nouă tineri a fost uriaş. „Au anunţat în momentul cel mai potrivit că sunt în imposibilitate de a continua drumul, nu s-au aventurat în golul alpin unde cu sigurantă s-ar fi rătăcit şi au preferat să ramână la adăpostul pădurii. O rătăcire urmată de un blocaj  în gol alpin, zonă supusă permanent vântului, cu o persoană epuizată fizic s-ar fi terminat cu consecinţe grave”, a adăugat Petru Ariciuc. Salvamontiștii au făcut apel către ceilalți turiști amatori de drumeții în aceste zile să abordeze doar traseele ușoare.