Oprescu vrea proteste fără aviz la kilometrul 0

Edilul -şef al Capitalei va propune ca Piaţa Universităţii să devină un loc de miting fără autorizaţie. MAI spune că se va crea haos.

Primarul Sorin Oprescuvrea să reamenajeze Piaţa Universităţii, în aşa fel încât mitingurile să nu deranjeze trecătorii sau circulaţia în zonă. Propunerea ar urma să fie prezentată aleşiilor generali pe data de 30 ianuarie, susţin repre zentanţii Municipalităţii.

"Pregătim cele necesare consultării Consiliului General şi aprobării unei hotărâri, urmând ca, în viitorul apropiat, să declanşăm un concurs, să creăm un regulament, în aşa fel încât lucrurile să se petreacă într-un civism şi o exprimare cu adevărat democratică", a declarat Oprescu.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, cel care a solicitat, ieri, primarului general susţinerea pentru conferirea statutului de agora Pieţei Universităţii, a explicat această iniţiativă prin faptul că zona Universităţii de Urbanism şi Arhitectură şi cea a Teatrului Naţional au reprezentat, începând cu 21 decembrie 1989, punctul central al coagulării mişcărilor civice şi al libertăţii de exprimare.

"Manifestări fără niciun fel de intervenţie a jandarmilor"

"Se va discuta şi se va negocia împreună cu reprezentanţii Pieţei Universităţii un regulament în ceea ce priveşte funcţionarea celor două zone ca spaţii de manifestare. După, va fi organizat un concurs pentru amenajarea edilitară a celor două zone, un concurs la care vor participa şi unii dintre liderii Pieţei Universităţii. Sperăm ca cetăţenii să aibă posibilitatea să se manifeste de acum înainte liber, fără niciun fel de intervenţie a jandarmilor’’, a menţionat Cristian Pârvulescu.

Cât priveşte riscul de a încălca Legea 60/1991 privind constituirea adunărilor publice, preşedintele a spus că, dacă prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, va considera că este vorba despre o încălcare a legislaţiei, va ataca în instanţă.

Şefii MAI: "O să îi oprim când dau foc la şapte magazine"

Şefii din Ministerul de Interne nu văd cu ochi buni conferirea statutului de agora civică. "A, dacă primarul doreşte, poate să facă ce vrea el! O să-i punem pe suporterii de la Rapid într-o parte, pe cei de la Steaua în altă parte şi îi lăsam să arunce unii în alţii cu pietre. O să îi oprim când mai dau foc la şapte magazine şi apoi o să facem o conferinţă de presă în care să prezentăm câte spargeri am constatat şi câte capete sparte sunt!", este de părere un oficial MAI.

Nici poliţiştii nu cred că acest lucru nu este posibil, legal. Asta ar crea mari probleme cetăţeanului, spun aceştia. "Vor fi probleme pentru toată lumea. Trebuie întrebaţi cetăţenii dacă sunt de acord. Trebuie luate în calcul mai multe aspecte", spune un ofiţer din Poliţia Capitalei.

Jandarmii, cei care ar trebui să supravegheze aceste proteste "la liber" spun că nu ar fi nici un fel de problemă.

Contact de EVZ, prefectul Capitalei a declarat că nu ştie despre proiect, dar speră să fie redactat în mod corect, din punct de vedere legal.