Primarul general Sorin Oprescu i-a trimis şi el un buchet de flori preşedintelui Traian Băsescu cu prilejul aniverăsării acestuia. Întrebat ce fel de flori a ales pentru buchet, Oprescu a spus, în glumă, că singura lui rugăminte pentru cei de la florărie a fost să nu pună şi verze printre flori.
"I-am trimis, «La mulţi ani!», instituţionalizat frumos şi nişte flori acolo", a spus primarul general, Sorin Oprescu, potrivit România TV. Întrebat ce fel de flori i-a trimis preşedintelui, Sorin Oprescu a răspuns:"Diverse". "Sunt ăştia în stare să pună acolo să aranjeze. Singura mea rugăminte a fost să nu îi pună verze preşedintelui ", a precizat Sorin Oprescu. Tot în spirit de glumă, primarul general a mai spus că este de-o vârstă cu preşedintele, deşi Traian Băsescu este "mult mai mare" decât el."E mai mare ca mine cu cu trei zile", a continuat Oprescu. Şi liderul PNL, Crin Antonescu, i-a trimis, astăzi, la Cotroceni, preşedintelui Traian Băsescu un coş cu trandafiri portocalii şi roşii. Tot trandafiri a ales şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Numai că, spre deosebire de liderul PDL, Zgonea a preferat trandafirii albi. La rândul său, premierul Victor Ponta a spus, ieri, că preşedintelui Traian Băsescu îi va fi transmisă astăzi, cu prilejul zilei sale de naştere, o scrisoare de felicitare prin serviciul de protocol al Guvernului.