SCANDAL între Oprescu şi Silaghi pe microbuzele din Ilfov: "Promovaţi servicii de transport nesigure şi "drepturi exclusiviste"

Ministrul Transporturilor şi ministrul Administraţiei şi Internelor au semnat un proiect de ordin comun care prevede modificarea legislaţiei privind transportul din zona metropolitană Bucureşti-Ilfov. După lansarea lui în dezbatere publică, primarul general al Capitalei a trimis o un punct de vedere către Ovidiu Silaghi, în care îi explică cât haos ar produce noul ordin.

"Nerespectarea standardelor europene în ceea ce priveşte garantarea unor servicii de transport de călători sigure, lipsa unei strategii de transport metropolitan, necorelarea fluxurilor de transport şi acordarea de drepturi exclusive într-un sistem nereglementat corespunzător pe o perioadă de încă 6-10 ani coroborate cu lipsa unei transparenţe, ne va reîntoarce în timp cu aproximativ 10-15 ani, blocând pe o perioadă lungă întregul sistem de transport metropolitan", sunt doar câteva din reproşurile trecute în memoriul semnat de Sorin Oprescu şi care a fost trimis ministrului transporturilor, Ovidiul Silaghi. Memoriu a fost scris după ce s-a propus modificarea normelor privind condiţiile de efectuare a serviciilor de transport public de persoane cu autobuzele în zona metropolitană Bucureşti. În opinia ediului-şef, dar şi a Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), normele pe care le propun cei de la transporturi încalcă legile europene şi fac posibilă aplicarea unei selecţie netransparente a operatorilor. "Atribuirea traseelor se face în plic, iar funcţionarea AMTB este schimbată în secret" "În momentul de faţă am aflat că o formă finală a normelor de funcţionare a AMTB (Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti n.r.) a plecat de la Ministerul Administraţiei către Ministerul Transporturilor, fără a corecta sau măcar îmbunătăţi aspectele invederate atât de Primărie cât şi de federaţia noastră în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Transporturilor", au explicat reprezentanţii FORT. În plus, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Transporturilor, s-a luat decizia ca atribuirea traseelor din zona metropolitană să se facă în baza unor oferte "la plic" pe care operatorii de transport să le depună la AMTB. Potrivit secretarului general FORT, Lorin Neagu, federaţia a trimis un memoriu şi premierului Victor Ponta în care îi cere acestuia să instituie un grup de lucru pentru deblocarea situaţiei.  CLICK pe imagini pentru a deschide documentele