“Latifundiarul” Oprea a cumpărat proprietatea familiei Ponta cu care se învecina în Voluntari. Noua achiziţie a inserat-o proprietăţii mai vechi, unde a construit şi o vilă de 600 mp cu piscină şi teren de tenis, transmite Rise Project. Întregul “ansamblu” a fost închiriat unei grădiniţe, apoi lăsat moştenire copiilor săi.
Gard în gard se află un cartier de vile din vânzarea cărora, Oprea a obţinut suma de 2,5 milioane de euro. Detalii AICI.
RISE a descoperit în documente cadastrale că terenul de 3.295 de mp, situat pe strada Tudor Arghezi din Voluntari, este, de fapt ,o alipire de mai multe loturi cumpărate la pachet de Gabriel Oprea împreună cu afaceristul Dumitru Bucșaru.
Inițial, o bucată de 1.000 mp fusese revendicată și dobândită de trei localnici la jumătatea anilor ‘90. Oamenii au vândut în 2002: jumătate (500 mp) a ajuns la un samsar, cealaltă – la soții Victor Viorel Ponta și Elena Roxana Ponta.
Familia Ponta a deţinut proprietatea doar pe o perioadă de 3 luni. În acea perioadă, Ponta deţinea funcţia de conducere a Corpului de Control al guvernului condus de Adrian Năstase, iar Gabriel Oprea era prefectul Capitalei. Fostul ministru de Interne este şi naşul copilului soţilor Ponta, ceremonie care a avut loc în anul 2000.
Potrivit sursei citate, în 2005, Bucșaru iese din schemă, Oprea îi cumpără partea cu aproximativ 100.000 de euro și rămâne stăpân pe terenul de 3.295 mp, vila și piscina din Voluntari.
Când a lichidat șantierul, familia Oprea a închiriat proprietatea din Voluntari unei asociații non-profit care activează în domeniul educației private. Acum, Şcoala Primară „Questfield” funcționează acolo.
Gabriel Oprea susține că a cumpărat terenul între 2002 și 2005, dar nu de la Victor Ponta. Nu ne-a spus însă de la cine, invitându-ne să-i consultăm declarațiile de avere. Numai că acest tip de documente nu specifică vânzătorii, transmite RISE.