Fiul lui Gabriel Oprea a trecut peste despărțirea de Daniela Crudu și a decis să se însoară cu femeia care l-a consolat.
Acum două luni, fiul fostului ministru de Interne a avut o relaţie de scurtă durată cu Daniela Crudu, care l-a părăsit după ce au luat cina la un restaurant de fiţe. Oprea Jr a avut şi o relaţie mai lungă cu o studentă la ASE, însă şi aceasta s-a încheiat.
Acum, Oprea Jr a trecut peste episodul neplăcut provocat de Daniela Crudu şi s-a combinat cu o bombă sexy cu care a început să se afişeze pe la terasele din Herăstrău.
Chiar dacă Gabriel este de puţin timp cu Davida, acesta a făcut un anunţ cu care a surprins pe toată lumea: „Nu credeam că lucrurile se puteau încheia astfel. Sunt mândru să spun că acum am propria mea familie”.
Prietenii au aflat că fiul fostului ministru se însoară cu femeia care l-a consolat. „Te iubesc, sufletul meu pereche! Astăzi, mâine şi pentru totdeauna! Tu eşti familia mea”, a replicat iubita lui Oprea Jr. Prietenii i-au felicitat pe cei doi îndrăgostiţi şi au întrebat la unison: „Când venim la nuntă?, scrie Wowbiz.