Mai mulţi suporteri ai echipelor Steaua şi Dinamo au fost în centrul evenimentelor violente de sâmbătă seară din Piaţa Universităţii. Aseară, sute de fani au provocat alte incidente grave.
Galeriile marilor echipe de fotbal din România au mutat violenţa şi în stradă, făcându-şi un obicei din a participa la toate manifestările publice "inflamabile". Suporterii formaţiilor Steaua şi Dinamo şi-au făcut apariţia sâmbătă seară la protestele din Piaţa Universităţii şi, coincidenţă sau nu, câţiva dintre ei au fost identificaţi printre cei care au dat tonul violenţelor care s-au soldat cu victime din rândul jandarmilor. Trei reprezentanţi ai forţelor de ordine şi un ziarist au fost grav răniţi.
Aseară, câteva sute de huligani au făcut din nou prăpăd la Universitate, declanşând un atac de o violenţă rară asupra jandarmilor. Tinerii i-au luat la ţintă pe cei din dispozitivele forţelor de ordine cu pietre şi sticle. Un protestatar a luat foc în cursul evenimentelor.
Fanii celor două mari rivale şi-au mai unit forţele şi cu alte ocazii, cum ar fi atacurile îndreptate împotriva mitingurilor homosexualilor.
Au vrut să protesteze contra "Legii Trăşculescu"?
Un scenariu foarte plauzibil indică faptul că fanii au profitat de protestele din Piaţa Universităţii pentru a-şi continua războiul cu jandarmii şi pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de "Legea Trăşculescu".
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat joia trecută reglementarea anti-violenţă care este mult mai aspră decât "Legea Dragomir". Conform noilor reglementări legale, fanii care introduc materiale pirotehnice pe stadioane vor primi cinci ani de închisoare, iar cei interzişi pe stadioane vor fi obligaţi, după modelul englezesc, să se prezinte la cea mai apropiată secţie de poliţie pe timpul desfăşurării meciurilor echipei favorite. Suporterii spun că noua lege este aberantă.
"Acum să vedeţi abuzuri! E cadrul pentru violenţă din partea lor, nu pentru prevenirea violenţei în rândul suporterilor", a declarat un suporter stelist în urmă cu câteva zile.
Pe diverse site-uri şi forumuri, discuţiile despre această lege au aprins spiritele în ultimele săptămâni.
Ţintă e şeful "Energizaţilor"
Poliţia a dat publicităţii ieri o listă cu câţiva fani care au dat tonul incidentelor de sâmbătă seară: dinamoviştii Ion Cristian Bisckin, Marius Nicu Tararache, Mihai Baciu şi Claudiu Ţintă, steliştii Eugeniu Rădescu şi Mihai Denescu, dar şi ploieşteanul Cornel Ilie, membru al galeriei "Lupii galbeni" a formaţiei Petrolul. Aproape toţi au antecedente care-i plasează pe lista celor mai periculoşi huligani.
Ion Cristian Bisckin, zis "Ajax", are 35 de ani şi a fost interzis pe stadioane după ce a încercat să introducă materiale pirotehnice la un meci. Claudiu Ţintă este liderul facţiunii "Energizaţii" şi a avut, la rândul său, mai multe "meciuri" cu jandarmii. Steliştii Mihai Denescu şi Eugeniu Rădescu fac parte din "Peluza Sud", aripa dură a galeriei echipei Steaua, care s-a remarcat prin protestele violente îndreptate împotriva patronului Gigi Becali. Cornel Ilie face parte din galeria "Lupii galbeni", cea care a provocat teribilele incidente de la partida cu Steaua, disputată toamna trecută.
PORTRET DE HULIGAN
Tararache i-a bătut pe olandezi cu cureaua
Dinamovistul Marius Nicu Tararache, alt protestatar amendat sâmbătă noaptea, este un ultras dinamovist cu "vechime" în peluză şi cu nenumărate incidente la activ. Marius Tararache a fost în centrul atenţiei la celebrul incident de la meciul NEC Nijmegen - Dinamo, din 2008. "Câinele" s-a urcat pe gardul care-i despărţea pe suporterii dinamovişti de cei ai gazdelor şi i-a lovit pe olandezii din apropiere cu un băţ de la un steag şi cu cureaua! Suporterii "câinilor" spun că Tararache n-a ratat niciuna dintre "intervenţiile" contra duşmanilor şi nu se dă la o parte niciodată de la scandal.
Fanii au ieşit în stradă şi în alte oraşe
Mihnea Ionescu, alt dinamovist cu destule antecedente, a recunoscut că a participat la mitingul din Piaţa Universităţii. Ionescu susţine că a fost cuminte şi s-a arătat contrariat că fanii sunt catalogaţi din start "huligani" şi puşi la zid: "Chiar dacă oamenii ăştia sunt membri ai galeriilor, ei nu au voie la o opinie politică?".
Suporterii echipelor de fotbal au ieşit în stradă şi în alte oraşe - Iaşi, Timişoara, Cluj etc. -, şi au fost printre cei care au dat tonul protestelor, dar, spre deosebire de bucureşteni, nu au provocat niciun scandal.
Citiţi şi:
- PNL Iaşi a scos în faţă ultraşii de la Poli Iaşi în mitingul anti-Băsescu. La Timişoara, tot galeria va fi folosită la proteste
- Emil Constantinescu: Sper că vor fi mitinguri autorizate, violențele nu sunt de dorit niciodată
- PSD Dâmboviţa, acuzat de organizarea protestelor. Senatorul Ţuţuianu, un simplu cetăţean la miting
- Manifestaţia din Piaţa Universităţii, aşa cum nu s-a văzut la televizor| FOTO
- Dan Voiculescu scoate lumea în stradă cu Antenele
- Cine cere demisia lui Traian Băsescu
- Cine a fost în spatele mitingului de la Cotroceni