PSD, PNL şi PC vor avea un set comun de amendamente la Legea bugetului, care vor cuprinde mai multe principii de finanţare pentru 2011.
"Îi cerem premierului Boc să remarce că au trecut 30 de zile de când avea obligaţia legală să aducă proiectul de buget în Parlament, de pe 15 octombrie, ca să avem ce să dezbatem. Între timp, un grup de specialişti PSD, PNL şi PC vor lucra la un set de amendamente comun care să definească principiile de finanţare în 2011", a spus Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, după întâlnirea avută astăzi cu liderii PNL şi cei ai PC. În acelaşi timp, liberalii au negat că discutarea unor principii legate de finanţare în 2011 are vreo legătură cu o posibilă negociere între opoziţie şi putere a bugetului. "Nu negociem nimic cu Emil Boc. Vom dezvălui la momentul oportun ce e cu aceste principii şi care e strategia", a spus liberalul Călin Popescu Tăriceanu pentru EVZ.