Pe 5 februarie e zi de leafă la Camera Deputaților și Senat. Deși s-au declarat în grevă, Victor Ponta, Crin Antonescu și ceilalți parlamentari PSD și PNL vor trece pe 5 februarie pe la casieria Parlamentului pentru a-și lua indemnizațiile pe luna ianuarie.
"Vom fi prezenţi aici, în sediul Parlamentului, sau în stradă, alături de oameni, fără a primi în martie banii pe februarie dacă nu suntem la serviciu şi folosind aceşti bani pentru domenii prigonite de Guverul actual", a spus Ponta. Parlamentarii Uniunii Social Liberale au decis azi cu majoritate de voturi declanşarea grevei parlamentare. Imediat după luarea acestei decizii, parlamentarii PSD și PNl au asigurat cvorumul de ședință la bufetul Parlamentului. Au existat două abțineri la votul parlamentarilor opoziției față de propunerea de intrare în greva parlamentară: deputații PSD Victor Socaciu şi Matei Brătianu. Potrivit hotărârii luate la ședința reunită a grupurilor parlamnetare ale PSD și PNL, parlamentarii vor declanşa greva după şedinţele de plen ale celor două Camere, în care se vor alege noile structuri de conducere ale Camerei și Senatului, astfel încât PSD și PNL să se asigure că nu își vor pierde funcțiile care le revin de drept.
Totodată, liderii USL au decis ca parlamentarii Uniunii să nu participe la lucrările plenului Parlamentului, la lucrările comisiilor şi la cele ale Birourilor Permanente.