Liderul suprem turc va menține până în ultima clipă suspansul cu privire la vetoul său față de țările nordice.

Cel mai valoros rezultat al summitului Alianței Atlantice de la Madrid ar fi aprobarea admiterii Suediei și Finlandei, iar singurul obstacol este cel reprezentat de liderul turc Recep Tayyip Erdogan, un adevărat maestru când vine vorba de jocul de cărți în favoarea lui, ştiind să profite de toate situațiile, un adevărat prădător oportunist în politica internaţională scrie Enrique Serbeto pentru ABC.

Turcia este în prezent membru fondator al NATO și partener al Moscovei în mai multe conflicte regionale, i-a iritat pe aliați prin cumpărarea unui sistem antiaerian rusesc împotriva liniilor directoare ale organizației, deși furnizează și Ucrainei dronele sale valoroase, nu aplică sancțiuni europene împotriva Kremlinului, dar în același timp condamnă invadarea Ucrainei la ONU, prezentându-se drept mediatorul perfect al conflictului.

Singurul lucru pe care Erdogan pare să nu-l controleze în acest moment este economia țării sale, cuprinsă din nou de o inflație fulgerătoare de peste 70% - conform datelor oficiale - care erodează serios țesutul productiv al țării în ajunul unor alegeri care vor avea loc anul viitor. Argumentul naționalist este, în acest moment, principala resursă a liderului islamist și nu există loc mai bun pentru a juca acest tip de pariu decât în ​​Alianța Atlantică, unde se poate lăuda că este țara cu a doua armată ca mărime, după Statele Unite, și să-l contemple din poziția sa strategică indispensabilă pentru Occident.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a organizat întâlniri între reprezentanții Suediei și Finlandei cu trimișii turci pentru a încerca să depășească asperităţile care continuă să fie argumentul lui Erdogan pentru a-și menține dreptul de veto asupra extinderii Alianței. În acest moment, toți analiștii și diplomații care se deplasează pe orbita NATO consideră că nu există o proporție posibilă între un eveniment istoric precum cererea de admitere a două țări neutre ca Finlanda și Suedia și diferențele de tratament mai mult sau mai puțin tolerant al scandinavilor cu separatiştii kurzi pe care Ankara îi urmăreşte cu armata. Pentru Erdogan este invers, este ocazia istorică de a închide o supapă de evacuare pentru inamicii săi și, astfel, să umilească în special Suedia într-un moment în care această țară cere protecția NATO și, de asemenea, Statele Unite, care s-au bazat pe milițiile kurde în operațiunea împotriva jihadismului în Siria.

Posibilitățile ca extinderea NATO să fie încheiată la Madrid sunt încă deschise, nimic nu l-ar împiedica pe Erdogan să decidă în ultimul moment să-și retragă vetoul și să permită o decizie pozitivă, care trebuie să fie unanimă. Nici nu ar fi imposibil ca decizia să fie luată ulterior într-o sesiune a Consiliului Atlantic care implică miniștri de Externe, dar ratarea oportunității ca acest lucru să fie convenit la un summit de către toți președinții aliați ar fi o rușine considerabilă și ar transmite un mesaj confuz către Kremlin, în orice caz de slăbiciune și dezbinare într-un moment în care singurul lucru care îi interesează pe toți este menținerea unității.

Această unitate nu este obiectivul principal al lui Erdogan în niciun caz. Un exemplu al modului în care pentru el nu există alte interese decât cele proprii este noua operațiune militară din Siria pe care a ordonat-o luna aceasta pentru a-și extinde fâşia de securitate în interiorul teritoriului acestei țări cu ocuparea a două zone la nord și nord-est de la Alep, Manbech și Tel Rifaat. Cu acest gest, Erdogan a iritat Statele Unite (adică NATO) și Rusia, ambele prezente în zonă, în același timp.

În acest context, întrebarea este să aflăm ce preț va pune Erdogan pe integrarea Suediei și Finlandei. Desigur, autocratul turc este interesat ca Suedia să renunțe la principiul său de a acorda azil celor persecutați, lucru care poate avea un cost politic suplimentar pentru guvern, acum că a reușit să depășească bariera neutralității pentru prima dată. Dar asta probabil nu va fi suficient.

Mai presus de toate, Turcia dorește ca Statele Unite să fie de acord să-i vândă foarte modernele avioane de luptă - bombardierele F-35 - care să înlocuiască avioanele F-16 care devin învechite. Acestea provoacă incidente repetate la granița cu Grecia, care, pe lângă faptul că este un vecin, este și un aliat în NATO. Principala problemă pentru ca Statele Unite să accepte să îi vândă noile avioane este că Turcia are deja în posesia cel mai modern sistem antiaerian rusesc, S-400, și se teme că informațiile esențiale despre apărarea F-35 vor ajunge în mâinile Moscovei prin această tehnologie care nu este aprobată de NATO, ceea ce ar reduce la neant valoarea strategică a acestui dispozitiv care rămâne în continuare principala variantă pentru aproape toate programele de modernizare aliate.

Există o posibilă soluție care a apărut, de asemenea, în ultimele zile și care ar putea mulțumi pe toată lumea, cu excepția Moscovei. Statele Unite încearcă să convingă Turcia să scape de acele sisteme antiaeriene și să le dea Ucrainei pentru a se apăra de avioanele rusești. Ar fi un paradox dacă avioanele pe care Putin le trimite împotriva Ucrainei ar fi neutralizate de propria sa tehnologie militară.

Turcia este singurul aliat care a refuzat intrarea Suediei și Finlandei, în ciuda faptului că este cea mai bună veste din ultimele decenii pentru NATO. Dar în organizație deciziile se iau întotdeauna în unanimitate și Turcia trebuie să-și dea aprobarea.

Erdogan și-a propus să joace rolul de mediator în războiul din Ucraina, refuză să aplice sancțiuni împotriva Kremlinului și vrea să mențină cu orice preț o linie de contact cu Vladimir Putin, chiar dacă acest lucru îl desparte de linia politică generală a celorlalți aliați.

Prețul pentru aceasta ar trebui să fie că Washingtonul ar fi de acord să-i livreze lui Erdogan propriul său sistem de apărare antiaeriană, rachetele "Patriot", precum cele pe care, de altfel, Spania le menține dislocate în Turcia ca misiune NATO și pe care Statele Unite nu au vrut să-l vândă. Pe lângă dificultățile tehnice ale unei astfel de mișcări, aceasta și-ar rupe relațiile spațiale cu Putin, așa că este puțin probabil ca Turcia să fie de acord.

Oricare dintre acești pași sau combinarea diferitelor concesii, fie în Libia, Siria sau Mediterana de Est, unde Turcia a tensionat și relațiile cu Ciprul în detrimentul unor posibile zăcăminte de gaze, ar putea debloca problema în ultimul moment al aderării cruciale a Finlandei și Suediei la NATO și ca acest pas istoric să fie sărbătorit la Madrid. Erdogan știe perfect cum să întindă coarda și cum să o slăbească atunci când este interesat. Acum, că are nevoie de ajutor financiar, de exemplu, a uitat tot ce a spus despre asasinarea macabră de la Istanbul a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, iar săptămâna aceasta l-a primit pe prințul moștenitor Mohamed bin Salman cu onoruri depline la Ankara, în timp ce a publicat dovezi ale implicării sale directe în evenimente. Când este vorba despre interesul său, Erdogan nu are scrupule.

Principala problemă pentru el rămâne economia turcă, care se prăbușește din cauza politicii sale neregulate și neortodoxe. Sunt persoane care afirmă că datele reale despre inflație ar fi duble față de cifra recunoscută și ar fi deja pe scara de trei cifre. Dar chiar și în aceste momente dramatice, s-ar putea ca el să poată folosi acest lucru în avantajul tău. (Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)