Istoria demonstrează că gangsterii și alte organizații criminale au ajuns la un moment dat să încheie alianțe contra naturii în numele binelui omenirii. O astfel de alianță s-a încheiat în Al Doilea Război Mondial între sindicatul criemei din New York și guvernul SUA. Și s-a numit Operațiunea Underworld.
Greu de imaginat că în plin război cu Axa, guvernul SUA nu a găsit o altă formulă mai bună de ajutor, pentru a-și proteja navele din jurul portului New York și altor orașe portuare, decât în capii crimei organizate de peste Ocean, scrie NationalInterest.
Operațiunea Underworld a fost denumirea semi-oficială a guvernului sau numele de cod pentru ceea ce au fost de fapt mai multe operațiuni susținute de Mafie, desfășurate între februarie 1942 și mai 1945.
Operațiunea a presupus în primul rând cooperarea din partea capilor italieni și evrei ai crimei organizate și a început să contracareze spionii și sabotori Axei, care acționau în porturile din nord-estul SUA. Dar a ajutat și la evitarea grevelor sindicale în timpul războiului și chiar la limitarea furtului de provizii și echipamente vitale de război.
Planul de a solicita ajutor Mafiei, și nu oricui, ci chiar șefului organizației, celebrul Charles „Lucky” Luciano, a început după ce un incendiu a cuprins cel mai mare transatlantic francez, SS Normandie, la 9 februarie 1942 în timp ce nava transporta trupe americane. Deși cel mai probabil a fost un accident, au apărut temeri că incendiul ar fi fost opera sabotorilor naziști. Cu doar câteva săptămîni mai devreme, 33 de agenți germani, care făceau parte din Inelul de spionaj Duquesne, fuseseră arestați. Biroul de Informații Navale (ONI) al SUA s-a temut că spionii inamici acționau în toate porturile americane, așa că au căutat ajutor de la ceea ce părea cel mai imposibil aliat în acel moment: mafia din New York. Comandantul Charles R. Haffenden, șeful ONI, a înființat o unitate specială de securitate. Operațiunea Underworld a început de fapt încet și la scară mică. În martie 1942, Piața de pește din Fulton controlată de un membru al mafiei genoveze, Joseph „Socks” Lanza, a fost „recrutată” pentru a ajuta la combaterea amenințării spionilor din zonă. Lanza a fost de acord să ofere agenților sub acoperire legitimații de sindicat, care le-au permis să lucreze în piață și la bordul flotelor de pescuit de coastă. De fapt, sabotorii germani nu erau singura preocupare. Autoritățile doreau să monitorizeze activitățile simpatizanților pro-fasciști în rândul imigranților italieni care lucrau în portul din New York. Lanza a sugerat însă ca agenții federali să meargă să ceară asistență și de la șeful mafiei, Charles „Lucky” Luciano. Iar Luciano a fost de acord să coopereze cu autoritățile, primind în schim promisiunea eliberării sale condiționate din închisoare. Luciano a ordonat subalternilor săi să acționeze ca supraveghetori de-a lungul docurilor din New York. Mai mult, a contactat gangsteri din alte orașe pentru a raporta o activitate suspectă. Deși nu este clar dacă Luciano a ajutat efectiv la oprirea sabotajelor, autoritățile au remarcat că nu au mai avut loc greve la docuri, după ce avocatul lui Luciano, Moses Polakoffi, a contactat capi ai lumii interlope care aveau influență asupra sindicaliștilor. În același timp, se spune că Luciano ar fi jucat un rol destul de semnificativ în invazia amfibie a Siciliei, în 1943, deoarece contactele sale îi furnizau hărți ale porturilor insulei italiene. Precum și o serie de nume de contacte de încredere în cadrul mafiei siciliene, împotriva căreia Benito Mussolini pornise un adevărat război. Vito Genovese, un alt cap al mafiei, chiar și-a oferit direct serviciile și a devenit traducător și consilier al reprezentanților armatei SUA din Napoli.
Pentru asistența acordată agenților americani, Luciano a fost transferat într-o închisoare deschisă mult mai confortabilă, în Great Meadows. După război, sentința i-a fost schimbată și a fost deportat în Italia natală.