Spioni și trădători! Cei mai fascinanți și controversați profesioniști în domeniul informațiilor din timpul Războiului Rece au fost Kim Philby (1912-1988), un ofițer al serviciului de spionaj britanic MI6 care a transmis secrete sovieticilor, și James Jesus Angleton (1917-1987), șeful de contrainformații al CIA din 1954 până în 1974.
În „Spioni și trădători”, Michael Holzman, autorul biografiilor anterioare ale lui Angleton și a agenților dubli britanici Guy Burgess și Donald Maclean, susține că prietenia strânsă dintre „Jim și Kim” a modelat nu numai agențiile lor de spionaj, ci însuși Războiul Rece. Kim Philby s-a radicalizat la Universitatea Cambridge, a lucrat cu organizația comunistă subterană de la Viena și s-a căsătorit cu un agent austriac în 1934, înainte de a fi recrutat de serviciile secrete sovietice.
În 1940 s-a alăturat MI6. Nu este clar cum de ofițerii din intelligence-ul britanic nu au aflat niciodată despre soția sa comunistă și până în 1944 a condus secția agenției dedicată contrainformațiilor împotriva spionajului sovietic. Philby a fost trimis la Washington în 1949 ca fiind legătura britanică cu serviciile de informații americane, un aparent preludiu al unei viitoare promovări ca șef al MI6. Din fericire a fost rechemat și forțat să se retragă în 1951, după ce prietenii săi Burgess și Maclean au dezertat în Uniunea Sovietică. În 1955 a fost autorizată oficial de secretarul de externe Harold Macmillan ”reinventarea” sa ca jurnalist în Beirut. Philby a fugit în U.R.S.S. în 1963, de unde a îndrumat agenți ruși care se pregăteau pentru misiuni în Occident. El a scris o carte autobiografică, „My Silent War” (1968), care a avut menirea să-i tulbure pe foștii săi colegi de informații.
James Angleton a urmat cursurile Universității Yale si apoi Harvard unde după un an nefericit la Facultatea de Drept, s-a alăturat în 1943 Biroului pentru Servicii Strategice din timpul războiului, precursorul Agenției Centrale de Informații. După o ucenicie în Marea Britanie, Angleton a construit o organizație eficientă de spionaj în Italia înainte de a se alătura CIA în 1947 și de a deveni șeful de contrainformații al agenției în 1954. Căutarea lui obsesivă pentru găsirea unei cârtițe sovietice la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60 a distrus carierele și chiar i-a determinat pe unii ofițeri CIA să se gândească dacă nu cumva el însuși era un ”atu sovietic”.
O prezență excentrică care cultiva orhidee și se bucura de pescuitul de păstrăv la ”muscă”, el a fost concediat de directorul CIA William Colby în 1974 pentru implicarea sa într-o operațiune jenantă de supraveghere a corespondenței care i-a vizat pe cetățenii americani. Holzman ne spune că Angleton l-a cunoscut pe Philby în 1944, când el, era un ofițer ”începător” al OSS din Londra, și lua lecții de spionaj de la profesionistul Kim din Serviciului de Informații Secrete, un personaj ceva mai în vârstă ca el. Cei doi și-au aprofundat cunoștințele în 1949-1951, când Philby a fost mutat de MI6 la Washington, iar Angleton a deținut o funcție de conducere la CIA. Au împărțit prânzuri obișnuite și băuturi la restaurante din DC, au locuit unul lângă celălalt și au făcut schimb de informații despre eforturile americane și britanice de a destabiliza guvernele comuniste din Europa de Est.
Cert este că nu se știe dacă există note de la întâlnirile lor, fie personale sau profesionale. Probabil că sunt secretizate. Philby a predat sovieticilor tot ceea ce a obținut din munca și contactele sale, asigurând eșecul unui număr de operațiuni ascunse, dintre care majoritatea aveau șanse reduse de a reuși chiar și fără trădarea sa. Holzman spune puține cuvinte despre modul în care Angleton a răspuns la știrea că Burgess și Maclean au dezertat în URSS, un eveniment care l-a adus imediat sub bănuială pe prietenul lor Philby. Ofițerii de contrainformații au datoria profesională de a se îndoi de buna credință a camarazilor lor.
Aflând că un om pe care îl admirase și în care avea încredere s-a infiltrat cu succes în serviciile secrete britanice și l-a convins pe Angleton că ceea ce KGB îi făcuse vechiului său aliat putea fi făcut și CIA a început căutarea de spioni sovietici. Căutarea lui pentru un „Philby american” a fost încurajată de un dezertor sovietic, care l-a convins pe Angleton că o astfel de cârtiță era deja la locul lui și a oferit indicii vagi despre identitatea lui, ceea ce a dus la o obsesie de un deceniu și la ruinarea carierei multor ofițeri CIA ale căror background-uri corespundea cu unul sau mai multe indicii.
Cazul Discord
Cazul Discord ne duce cu gândul la conceptul de „sălbăticie a oglinzilor” datorat lui Angleton. Ceea ce contează, după cum a observat el, este că știi ce este exact și ce este o reflecție manipulată. Deși câteva documente plasate pe Discord par să fi fost manipulate, un oficial al administrației a declarat sub mențiunea anonimatului „Le examinăm în continuare, dar la prima vedere, acest lucru pare a fi real”. Nu vreau să evaluez acum toate aspectele din documente. Printre zecile de documente pretins secrete postate online se numără detalii despre armatele SUA și cele aliate, politici și puncte slabe strategice.
Acestea includ informații și analize referitoare la forțele armate ale Ucrainei în timp ce se pregătesc pentru o ofensivă împotriva forțelor ruse care ocupă mari părți ale țării. Paginile fotografiate includ și ceea ce este prezentat ca informații confidențiale despre Israel, Coreea de Sud, Egipt și alte țări.
O mare parte din informații, spun ziarele, au fost obținute de agențiile de informații americane prin interceptări de comunicații străine. Citind despre depozitul masiv de secrete devenit cunoscut sub numele de scurgerile Discord, oamenii s-ar putea întreba în mod rezonabil: De ce continuă să se întâmple aceste hemoragii de informații clasificate?; Cum poate un membru al Gărzii Naționale Aeriene în vârstă de 21 de ani să aibă acces la secrete despre care nu avea aparent nevoie să le cunoască - și apoi, se presupune, să le arunce într-o cameră de chat pentru a-și impresiona prietenii? Să fim clari agențiile de informații au nevoie de o „arhitectură cu încredere zero” care impune automat permisiunile necesare. Această abordare ar fi mai eficientă și mai puțin birocratică și invazivă decât alte schimbări draconice pe care unii încearcă să le ia astăzi.
Robert M. Gates, care și-a petrecut cariera supraveghind informații clasificate în calitate de director CIA și secretar al apărării, vede două elemente esențiale în viitor: „Avem nevoie de soluții tehnologice care impun nevoia de a cunoaște și aplicare sistematică și riguroasă a regulilor care există deja”. Aceste mizerii de securitate/scurgeri de informații au evoluat cu o regularitate necruțătoare și uluitoare, deși motivațiile au fost diferite în fiecare caz: analistul de informații ale armatei Bradley (acum Chelsea) Manning a fost condamnat pentru că a predat WikiLeaks peste 1,6 giga octeți de date în 2010; fostul contractant NSA Snowden a fugit în Rusia după ce a devoalat cele mai secrete programe ale agenției. Este posibil ca unele dintre aceste scurgeri să fi fost benefice pentru public, dar sistemul a fost la cheremul utilizatorilor săi.
În Marea Britanie, un important jucător militar și de informații printre aliații americani, Ministerul Apărării a declarat pe Twitter: „Scurgerea pe scară largă a presupuselor informații clasificate din SUA a demonstrat un nivel grav de inexactitate” și a spus că informațiile ar putea fi dezinformare. Japonia, cel mai apropiat aliat al SUA din Asia de Est, alături de Coreea de Sud, nu a apărut până acum în documentele scurse. Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Hirokazu Matsuno, a spus că nu poate comenta scurgerile, dar a adăugat: „Colaborarea dintre Japonia și SUA este mai profundă și mai puternică ca niciodată și am afirmat de fiecare dată că alianța dintre SUA și Japonia este de neclintit”. Am pe masă și varianta unei operațiuni de tipul celei din al Doilea Război Mondial. Pentru a oferi operațiunii militare Overlord – mai bine cunoscută astăzi ca Invazia Normandiei– cea mai mare șansă de succes, Aliații credeau că trebuie să folosească înșelăciunea.
În decembrie 1943, Secția de control din Londra, un grup secret de ofițeri militari aliați, a început să planifice activități de dezinformare pe scară largă. Operațiunea lor globală a fost numită cod Bodyguard-Fortitude a fost o suboperație. În timp ce planul pentru Overlord era să invadeze Europa continentală prin Normandia, scopul Fortitude a fost să îndrepte atenția germană către Norvegia (o parte a operațiunii cunoscută sub numele de Fortitude North) și către regiunea Pas-de-Calais din Franța (Fortitude South). Logica militară îi împingea deja pe comandanții naziști să creadă că Aliații vor invada Pas-de-Calais – regiunea franceză cea mai apropiată de coasta engleză – dar Fortitude era un mijloc de a întări această credință și de a crește astfel șansele ca Overlord să reușească și să permită forțelor aliate să stabilească un punct de sprijin în Europa de Vest. În acest context am așteptat mai multe dezvăluiri referitoare la aceste scurgeri de informații și încerc să va prezint câteva concluzii.
Teme din documente
Să încercăm să ne concentrăm pe fapte, examinând câteva teme de bază din documente care sunt în concordanță cu informațiile din alte surse. Restricționându-ne la acest subset de informații susținute de dovezi colaterale, putem distinge câteva teme de bază.
În primul rând - factorii politici au pus un accent justificat pe viitoarea ofensivă, dar nu au oferit suficientă atenție la ceea ce va urma și dacă Ucraina este bine poziționată pentru următoarea fază. Este esențial ca partenerii occidentali ai Ucrainei să dezvolte o teorie pe termen lung a victoriei pentru Ucraina, deoarece chiar și în cel mai bun scenariu, este puțin probabil ca această viitoare ofensivă să pună capăt conflictului. Într-adevăr, ceea ce urmează acestei operațiuni ar putea fi o altă perioadă de lupte nedeterminate și uzură, dar cu livrări reduse de muniție în Ucraina. Acesta este deja un război lung și este probabil să se prelungească. Istoria este un ghid imperfect, dar sugerează că războaiele care durează mai mult de un an vor continua cel puțin 2 la10 și sunt extrem de greu de încheiat. O teorie occidentală a succesului trebuie, așadar, să prevină o situație în care războiul se prelungește, dar în care țările occidentale nu sunt în măsură să ofere Ucrainei un avantaj decisiv.
În al doilea rând-Ucraina se confruntă cu o lipsă de rachete pentru apărare aeriană, care ar putea costa în final rezultatul războiului. Știam că ucraineni au avut o problemă cu rachete antiaeriene de la anunțul recent al SUA care vor furniza în grabă, în principal, încă 2,6 miliarde de dolari în sisteme de apărare aeriene. Noul pachet include muniție pentru bateriile de rachete Patriot și High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS), 10 sisteme laser anti-drone, noi radare de supraveghere aeriană, muniție antiaeriană și rachete Grad. Ucraina depinde la ora actuală de sistemele SA-10 și SA-11 din epoca sovietică pentru 89% din apărarea sa aeriană la o altitudine de peste 6000 m. La ritmurile de tragere actuale, documentul devoalat indica că sistemele SA-11 vor fi epuizate până pe 31 martie și SA-10-urile până pe 2 mai 2023. Deci ar fi trebuit să fie epuizate acum.
Alte sisteme „nu pot egala volumul rusesc” de atacuri, iar deficitul este atât de grav încât „trebuie urmărite simultan mai multe opțiuni de atenuare.” Dacă Ucraina nu poate umple acest gol, Rusia ar putea avea în sfârșit „superioritatea aeriană” pentru a ataca ținte terestre ucrainene după bunul plac, notează documentul. Asta înseamnă că Ucraina s-ar putea să nu fie capabilă să-și grupeze forțele terestre pentru contraofensivă sau să-și protejeze orașele. Și încă un fapt de ultimă oră sisteme HIMARS care au fost salutate ca un ”schimbător de joc” în conflict și chiar au jucat un rol cheie încă de la momentul în care au ajuns în Ucraina vara trecută, inclusiv în ofensiva de anul trecut, care a permis Ucrainei să recupereze zone semnificative de teritoriu ocupat de Rusia au probleme. Sistemele au devenit din ce în ce mai puțin eficiente din cauza blocării intensive a rușilor, spun cinci surse americane, britanice și ucrainene pentru CNN, forțând oficialii americani și ucraineni să găsească modalități de a modifica software-ul HIMARS pentru a contracara bruiajul din Rusia, bruiaj în continuă evoluție.
Este un joc constant de-a ”șoarecele și pisica” de a găsi contramăsuri pentru bruiaj, a spus un oficial de la Pentagon, pentru ca apoi rușii să contracareze acele contramăsuri. Și nu este clar cât de durabil este acel joc pe termen lung. Cu o contraofensivă ucraineană majoră care se așteaptă să înceapă foarte curând și dependența Ucrainei de HIMARS, soluțiile sunt prioritare pentru ca trupele ucrainene să poată face progrese semnificative. Un lucru mai trebuie menționat rachetele utilizate de sistemele HIMARS au pe lângă sistemul de ghidare GPS și un sistem de ghidare inerțial care nu poate fi bruiat dar a cărui precizie este mai scăzută. Un anunț de ultimă ora ne aduce o veste bună pentru ucraineni de la Londra: au primit rachete „Storm Shadow” cu rază de 250 de km și astfel locațiile armatei ruse din Peninsula Crimeea și navele de la Sevastopol sunt în mare pericol de a fi lovite.
În al treilea rând-„arsenalul democrației” al Occidentului nu este aproape de a satisface nevoile Ucrainei. În teorie, logistica ar trebui să fie marele avantaj al Ucrainei împotriva unei Rusii care se confruntă cu ceea ce ar fi trebuit să fie sancțiuni „invalidante”. Dar există o nepotrivire între cheltuielile Ucrainei cu rachete, muniții și proviziile Occidentului. Parțial, acesta este rezultatul că ucrainenii au tras prea multă muniție, dar documentele descriu eforturi disperate de a convinge națiuni precum Coreea de Sud și Israel să vândă arme letale Ucrainei. Acesta ar trebui să fie atuul pentru Statele Unite. În al Doilea Război Mondial, Statele Unite au transformat fabricile de producție din toată țara pentru a produce tancuri, avioane și portavioane care au copleșit pur și simplu Japonia și Germania. De data aceasta nu a mai avut loc o mobilizare similară. De ce nu? Secretarul Apărării Lloyd Austin s-a întâlnit de mai multe ori cu contractorii de apărare, dar de ce nu a numit președintele Biden echivalentul Consiliului de producție de război al lui Franklin D. Roosevelt? Dublarea numărului de rachete antitanc Javelin sau de lansatoare de rachete HIMARS produse ar dura doi ani și mult mai mulți bani. Pentagonul a acordat aproximativ 3,4 miliarde de dolari în noi contracte pentru a reface stocurile interne și ale aliaților. Armata a cerut Congresului 500 de milioane de dolari pe an pentru modernizarea fabricilor de producție. Casa Albă, parlamentarii și Pentagonul se concentrează acum pe menținerea SUA și a aliaților săi înarmați și aprovizionați pentru viitoarele conflicte, inclusiv o potențială confruntare cu China.
În al patrule rând, administrația Biden s-a dovedit a fi mai reticentă față de riscuri decât unii aliați – și mai mult decât pare necesar. Unul dintre documente spune că Marea Britanie și Franța au trimis avioane de război electronic cu echipaj deasupra Mării Negre, în timp ce Statele Unite au trimis doar drone. De ce? Răspunsul american este că nu vrem o confruntare directă cu Rusia, precum cea pe care documentele o devoalează că a fi avut loc în septembrie, când rușii aproape că au doborât un avion de supraveghere RC-135 britanic. Prudența administrației este sensibilă. Sunt Biden și Austin prea precauți? Legea internațională permite avioanelor de supraveghere să zboare la 20 km în largul coastei Marii Negre. Cu toate acestea, unul dintre documente trasează o limită mai largă de 80 km în jurul Crimeei, descriind-o drept o „confruntare direcționată SECDEF” (secretarul apărării). Oficialii Pentagonului au decis în mod evident că informațiile obținute din zborul mai aproape nu merită riscul.
Și nu în ultimul rând- am auzit în ultimele luni de la înalți oficiali americani că ei cred că acest conflict se află într-un impas, cu pierderi mari epuizând ambele părți. Documentele oferă o imagine mai explicită. O analiză din 23 februarie a descris o „campanie de uzură” care „se îndreaptă probabil către un impas”. Ucraina pariază că o contraofensivă de primăvară poate inversa aceste tendințe. Administrația susține și ea acest pariu. Va depinde mult de luptele din primăvară în ceea ce privește cât va dura războiul. În timp de război, adevărul este atât de prețios încât ar trebui să fie întotdeauna însoțită de o ”gardă de corp de minciuni”, a spus prim-ministru britanic Winston Churchill în 1943. Dar documentele de informații Discord par a fi în mare măsură exacte și spun o poveste complicată cu implicații globale. Așa o fi oare?
Ucraina a căutat să construiască o forță capabilă să conducă o ofensivă. Kievul a constituit 9 brigăzi de manevră înarmate în mare parte cu echipamente furnizate de Occident și cel puțin trei generate de Ucraina. Dar, pe măsură ce ofensiva se apropie, nu este clar ce procent din aceste unități au finalizat operațiunea sau dacă brigăzile de sprijin vor fi adunate la timp. Abordarea occidentală a fost de a antrena forțele ucrainene în manevre combinate în efortul de a le face să lupte mai mult ca o armată NATO, similar cu ceea ce Occidentul a predat în programele anterioare de antrenament și asistență. Provocarea acestei abordări este că militarii NATO nu sunt obișnuiți să lupte fără superioritate aeriană, în special menținută de puterea aeriană americană, sau cel puțin cu capacitățile logistice și de abilitare pe care Statele Unite le aduc de obicei la luptă. Drept urmare, soldații ucraineni trebuie să abordeze apărarea pregătită a Rusiei fără tipul de sprijin aerian și logistică cu care instructorii lor occidentali au fost obișnuiți de mult.
Post Scriptum: De ce am pus titlu de mai sus? Pentru că FBI-ul spune că a demontat o campanie majoră de spionaj cibernetic rusesc, care era activă de peste două decenii, cu victime cunoscute în cel puțin 50 de țări. Campania a folosit „malware sofisticat”, numit „Șarpe”, pe care guvernul SUA îl atribuie unei unități din cadrul Centrului 16 al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse sau FSB, potrivit Departamentului de Justiție, care a anunțat operațiunea pe 9 mai. Printre ținte se numărau membri NATO, precum și jurnaliști și se presupune că rușii au infectat computere cu malware, apoi au folosit acele computere pentru a direcționa datele și fișierele furate înapoi către serviciile secrete ruse, făcând să pară că utilizatorii infectați sunt părțile vinovate. Analiștii cibernetici de la FBI și-au conceput propriul instrument, pe care l-au numit „PERSEUS” pentru a dezactiva operațiunea de lungă durată. Folosind acel instrument agenții americani pot „emite comenzi care duc la dezactivarea implantului Snake fără a afecta computerul gazdă sau aplicațiile legitime de pe computer”, a explicat Departamentul de Justiție. Un alt fapt: „Operațiunea de dezactivare a Snake nu a corectat nicio vulnerabilitate, nici nu a căutat sau eliminat niciun malware suplimentar sau instrumente de hacking pe care grupurile de hacking le-ar fi putut plasa victimei”, a spus FBI. Deci, cu alte cuvinte (și ca întotdeauna), corecția și actualizarea sistemelor tale informatice rămâne în responsabilitatea utilizatorului. Agenția Națională de Securitate a lansat propria declarație privind malware-ul Snake, împreună cu recomandări pentru analiștii de sisteme și le poți citi pe: https://www.nsa.gov/Press-Room/Press-Releases-Statements/Press-Release-View/Article/3389044/us-agencies-and-allies-partner-to-identify-russian-snake-malware-infrastructure/
Urmăriți varianta video, AICI.