Un tânar cu braţul smuls a fost salvat de medicii Clinicii de Chirurgie Vasculară Timişoara.
Bărbatul a fost implicat într-un accident în gospodărie. Un utilaj agricol i-a secţionat mâna. El a ajuns iniţial la Spitalul Municipal din oraşul Caransebeş, unde medicii au rezolvat o fractură de humerus, dar au decis să îl trimită la Timişoara pentru a-i se salva braţul. Aproape toţi muşchii braţului erau rupţi, venele şi nervii lezaţi, de asemenea. Pacientul a fost adus de urgenţă în Clinica de Chirurgie Vasculară, unde se practică restabilirea cu succes a circulaţiei sanguine a braţului (bypass cu o venă proprie de la picior). "Am realizat refacerea musculaturii anterioare a braţului (în principal muşchiul biceps) cu muşchi de la nivelul spatelui. Această operaţie reconstructivă a avut un dublu scop: în primul rând acoperirea defectului produs de accident şi prevenirea infecţiilor, în al doilea rând refacerea mişcării de flexie a antebraţului pe braţ. Apoi s-a efectuat cu succes o grefă de piele de la nivelul membrului inferior pentru refacerea învelişului tegumentar la nivelul muşchiului traspoziţionat", explică medicii de laClinica de Chirurgie Vasculară Timişoara. Intervenţia chirurgicală neobişnuită a fost un succes. Pacientul va începe în curând recuperarea. El necesită însă o operaţie de refacere a nervului radial şi de intervenţii paleative pentru refacerea funcţionalităţii mâinii drepte.