OPERAŢII 3D la un spital din Bucureşti, ÎN PREMIERĂ NAŢIONALĂ

Ieri a fost efectuată prima operaţie 3D full-HD din România, la un spital privat din Capitală. Intervenţia a fost condusă de medicul Cătălin Copăescu.

Tehnologia 3D presupune introducerea unei camere video în abdomenul pacientului , care premite vizualizarea tridimensională a organelor, şi poate fi utilizată în toate secţiile unde se se face chirurgie laparoscopică (fără bisturiu). Imaginea preluată de camerele video este proiectată pe ecrane 3D de înaltă definiţie, pe care medicii urmăresc întreaga intervenţie. Primul pacient care a fost supus acestei intervenţii suferea de hernie, o afecţiune care afectează jumătate dintre bărbaţii care u peste 60 de ani. "Beneficiile pentru pacient sunt multiple: intervenţia este minim-invazivă, astfel că durerile postoperatorii sunt limitate, iar perioada de convalescenţă- mai scurtă", a declarat medicul Cătălin Copăescu, de la Spitalul Delta.