Festivalul Opera Copiilor își deschide porțile. Unde mergem

Din 25 mai, timp de patru weekend-uri, Opera Comică pentru Copii (OCC) îi sărbătorește pe cei mici într-un festival dedicat în totalitate acestora.

Sâmbătă,

 25 mai, în zona Grand Arena OCC, va avea loc Gala Cantus Mundi, cu intrare liberă, după următorul program

● orele:14.00 - 15.00 - Jocuri Muzicale

● orele: 15.00 - 16.00 - Karaoke

● orele:17.00 - 17.30 - Improvizație muzicală cu Irina Sârbu

● ora 18.00 - Gala Cantus Mundi

Sâmbătă și duminică:

● în Salonul Mozart va avea loc premiera spectacolului „Carnavalul animalelor”, la orele 10.00, respectiv 12.00.

● în Sala Mare va avea loc spectacolul de balet „Fetița cu chibrituri”, la orele 11.00, respectiv 17.00.

 

Evenimente viitoare:

● 31 mai, ora 19.00 - Magic Show cu Bogdan Muntean

● 9 iunie, ora 19.00 - Bucharest Dance Competition

● 15 iunie, ora 19.00 – Muzica Desenelor Animate

 

„Brâncovenii” ajung la Zărnești

Magda Catone vă invită la spectacolul teatral de succes „Brâncovenii”, care va fi pus pe scena Casei de Cultură din Zărnești din județul Brașov, luni, 27 mai, de la ora 18.00. Realizatorii spectacolului abordează o viziune umană, emoţională, prin care vor să transmită speranță, să aducă întărire în necazuri, dar și în credință, într-o perioadă aflată într-o vădită criză a valorilor, a idealurilor. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Un spectacol despre experiența de a fi mamă

BabyBlues este o premieră teatrală bazată pe fapte reale, care vorbește despre experiența de a fi mamă, despre bucuriile și greutățile cu care se confruntă femeile care nasc și își cresc copiii în diferite medii sociale, despre depresia post-natală și felul în care aceasta se manifestă, e privită și tratată în societate. Depresia post-natală, un subiect sensibil despre care se vorbește prea puțin, afectează 1 din 7 mame. Echipa „Cultură’n Șură”, care duce de obicei spectacole de teatru în mediul rural, a ales de această dată să facă drumul invers, și anume să aducă poveștile femeilor de la sat pentru a fi auzite în marile orașe. Astfel, cei care doresc să vadă povești reale, sunt invitați la spectacol. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

 

Programul complet al reprezentațiilor:

● Luni, 27 mai, ora 19:30 - Premieră, Teatrul Nottara, București

● Marți, 28 mai, ora 18:30 - Teatrul Municipal Bacovia, Bacău

● Miercuri, 29 mai, ora 19:30 - Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași

● Joi, 30 mai, ora 19:00 - Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

● Sâmbătă, 1 iunie, ora 19:00 - #Reactor, Cluj

 

Paul Wesley din „Jurnalele Vampirilor” vine la Romexpo

Pasionații de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video și nu numai, sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Romexpo, la cel mai mare eveniment din estul Europei – East European Comic Con. Printre invitații acestei ediții se numără: Adam Brown, Nicholas Brendon, Vladimir Furdik, Manu Bennett, Carice van Houten, Paul Wesley

 

Cireșe și muzică bună la Berăria H

Cu siguranță cireșele sunt cele mai râvnite fructe în această perioadă din România. Berăria H îi invită pe toți iubitorii acestor fructe la un târg special. În perioada 24-26 mai, pe terasa berăriei, veți găsi cele mai delicioase cireșe, dar și alte fructe de sezon, aduse de la producătorii locali. De la târg nu vor lipsi grătarele, micii, berea rece și băuturile răcoritoare pe care le vei putea savura alături de prieteni într-un decor superb de vară, pe marginea lacului Herăstrău.

● Sâmbătă, 25 mai, de la ora 23.30 Horia Brenciu și HB Orechestra vă dau întâlnire pe scena berăriei cu hit-urile “Do what you like”, “Fac cemi spune inima”, “Hello”, “A naibii dragoste”, “Inima nu vrea” și multe alte surprize muzicale.

 

Târgul Creatorilor Populari

În perioada 24-26 mai 2019, între orele 08.00-21.00, în Piața Avram Iancu din ClujNapoca, sunteți invitați la un altfel de târg. Participanții sunt meșteri populari din toate zonele reprezentative ale țării. Iubitorii creației tradiționale și amatorii de suveniruri turistice vor putea admira costume populare, obiecte din lut și lemn, icoane pe sticlă și lemn, ouă încondeiate și multe alte produse tradiționale.