OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat un contract pentru achiziția de gaze naturale cu BOTAŞ, compania națională de petrol și gaze din Turcia.
OMV Petrom a semnat un contract cu Turcia pentru o perioadă de 18 luni, începând cu luna octombrie 2023. Prevede achiziția a până la patru milioane metri cubi pe zi. Mai exact, compania de petrol şi gaze de stat din Turcia BOTAŞ a semnat un acord cu OMV Petrom. Turcia va furniza României până la patru milioane de metri cubi de gaze naturale zilnic.
OMV Petrom a bătut palma cu Turcia. România şi-a asigurat necesarul de gaze naturale
Turcia a fost de acord să furnizeze României gaze naturale printr-o conductă începând cu 1 octombrie şi până la 31 martie 2025. Anunţul a fost făcut miercuri de Corporaţia Turcă de Conducte de Petrol (BOTAŞ).
„Acordul dintre BOTAŞ şi OMV Petrom din România, una dintre cele mai mari companii energetice din regiune, va acoperi exportul de până la 4 milioane de metri cubi (mcm) de gaze naturale zilnic către România”.
Ambele companii au convenit să dezvolte cooperarea în domeniile transportului, stocării, producţiei şi tehnologiilor de energie verde, precum şi în comerţul cu gaze naturale, precizează BOTAŞ.
Sursa foto: Pixabay
BOTAŞ a încheiat acorduri pentru a trimite gaze către Grecia, Bulgaria şi Ungaria
Acordul este cel mai recent dintr-un număr de acorduri privind exportul de gaze prin conducte între Turcia şi ţările vecine. BOTAŞ a încheiat lunile trecute acorduri pentru a trimite gaze către Grecia, Bulgaria şi Ungaria.
„În ceea ce priveşte acordul companiei cu MVM din Ungaria de a vinde aproximativ 300 de milioane de metri cubi (mcm) de gaz, semnat luna trecută, a fost prima dată când Turcia a acceptat exporturile de gaze cu o ţară cu care nu este învecinată”
A urmat apoi un acord de transport de până la 1,5 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze naturale în cadrul unui acord pe 13 ani încheiat cu Bulgaria la începutul acestui an.
Sursa foto: Pixabay
Turcia vrea să ajungă în topul exportatorilor de gaze naturale
În termen de trei ani, BOTAŞ speră să se claseze printre primele 10 exportatori din Turcia. În acest sens, corporaţia urmăreşte noi acorduri de export prin negocieri cu alte ţări şi companii.
Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie:
„Gazele naturale sunt esențiale pentru o tranziție energetică de succes. Prin contractul semnat cu BOTAŞ asigurăm accesul la o nouă sursă de gaze naturale pentru România și contribuim la consolidarea aprovizionării cu energie a țării. În plus, memorandumul va permite diversificarea accesului la GNL al României”.