Mircea Sandu, fost președinte al FRF, l-a criticat pe Mihai Stoichiță, pentru că a acceptat să-i facă jocurile lui Răzvan Burleanu.
Mircea Sandu, fost președinte al FRF, a pus tunurile pe Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF. „Nașul” a spus că antrenorul a fost folosit de Răzvan Burleanu, în momentul numirii lui Cosmin Contra pe banca echipei naționale, iar pe Adrian Mutu l-a sfătuit să nu lucreze la „Casa Fotbalului”.
„Numirea lui Contra nu și-au asumat-o șefii Federației, ci Stoichiță, Cocoșilă, așa cum îi ziceam noi lui când eram jucători. De atunci era un pic cam pervers. Cei care sunt acum la Federație au creat dezastru cu Daumii, Kovacsii sau Kovesi lor, cum i-o chema... În locul lui Mutu nu m-aș înjosi să fiu subalternul lui neica nimeni. Eu aș recomanda viitorului președinte al Federației să-i facă selecționerului un contract pe 4 ani”, a spus Sandu pentru Național FM.