Rod Rosenstein, Procurorul General Adjunct, este cel care i-a oferit lui Donald Trump argumentele necesare demiterii directorului FBI James Comey.

Rosenstein este Numărul 2 din Departamentul american de Justiție, deci superiorul ierarhic al șefului FBI.

În vârstă de 59 de ani, Rosenstein lucrează de 29 de ani la Justiție, cel mai vechi funcționar din Departament. A fost numit ca adjunct al Procurorului General acum două săptămâni și a primit ca primă însărcinare să verifice conduita directorului celui mai puternic serviciu de poliție din lume: James Comey, cu care se presupunea că ar fi trebuit să colaboreze strâns de acum încolo.

Tabăra anti-Trump (politicieni și presă) a omis intenționat să precizeze cariera ireproșabilă, fără pată, a lui Rosenstein.

Pentru a lăsa să planeze bănuiala că totul este o mașinațiune a lui Trump, presa a „uitat” să amintească faptul că Rosenstein a fost aprobat de 94 de membri ai Senatului, cu numai 6 voturi împotrivă, adică cvasi-totalitatea Democraților, tocmai datorită excepționalelor sale merite din trecut, se arată într-o analiză a Dreuz.

De asemenea, presa a omis să spună că, numit de George W. Bush, Rod Rosenstein a fost – fapt cu totul excepțional – unul dintre cei trei judecători federali (din 93) reconfirmați în funcție de Barack Obama. Toți ceilalți 90 au fost demiși, notează Dreuz.

O altă omisiune a presei este că toți liderii Democrați cereau la sfârșitul anului trecut capul lui Comey, considerat vinovat de modul în care a gestionat afacerea e-mail-urilor lui Hillary Clinton.

În scrisoarea sa către Donald Trump, adjunctul Procurorului General motiva astfel recomandarea sa de demitere a șefului FBI:

„Anul trecut, reputația și credibilitatea FBI au suferit serioase prejudicii, iar acest lucru a afectat întregul Departament de Justiție. Aceasta a provocat o nemulțumire profundă printre numeroși angajați ai Departamentului, membri ai Congresului și cetățeni.

Nu pot fi de acord cu modul în care directorul (Comey) și-a încheiat ancheta asupra e-mail-urilor secretarei (de stat) Clinton.

Nu înțeleg refuzul său de a accepta opinia aproape unanimă că s-a înșelat.

Aproape toată lumea consideră că directorul (Comey) a făcut greșeli; este unul dintre puținele subiecte asupra cărora persoanele din diferite tabere (politice) au căzut de acord.

Directorul a greșit uzurpînd autoritatea Procurorului General, pe 5 iulie 2016, anunțând că ancheta trebuie închis fără punere sub acuzare (a lui Clinton). Nu este de competența directorului să facă un astfel de anunț.

Cel mult, directorul ar fi putut anunța că FBI și-a terminat ancheta și că a prezentat concluziile sale procurorilor federali.

Acum, dirctorul își apără decizia, afirmând că a crezut că Procurorul General (din timpul lui Obama) Loretta Lynch se afla în situație de conflict de interese. Însă un director FBI nu are competența de a se substitui unui procuror federal și să asume conducerea Departamentului de Justiție.

Există o procedură bine stabilită atunci când Procurorul General se află în conflict de interese care necesită recuzarea sa. Totuși, pe 5 iulie (2016), directorul (FBI) a anunțat propriile sale concluzii privind ancheta penală în dosarul cel mai sensibil al națiunii, fără autorizarea superiorilor săi legal numiți din Departamentul de Justiție.

Acumulând greșei peste greșeli, directorul (FBI) a ignorat un alt principiu vechi: nu se face o conferință de presă pentru a anunța știri negative despre o persoană vizată de o anchetă penală încheiată cu o concluzie negativă.

Directorul (FBI) a prezentat propria sa versiune a faptelor în fața presei, ca și când ar fi fost borba de un rechizitoriu, însă fără a exista un proces. Scrie în manualul de bază care este predat procurorilor federali și agenților FBI că așa ceva nu trebuie făcut.

Ca răspuns la aceste îngrijorări, cu ocazia audierii sale în fața Congresului, directorul (FBI) și-a apărat punctul de vedere afirmând că „scopul meu este să spun tot ce este adevărat. Ce am făcut, ce am descoperit și ceea ce credem.” Dar scopul unei anchete penale nu este de a anunța opiniile noastre într-o conferință de presă. Scopul este de a determina dacă există suficiente dovezi pentru a justifica un proces penal și apoi de a lăsa un judecător federal să ia decizia și – dacă punerea sub acuzare este validată – de a lăsa judecătorul și juriul să stabilească care sunt faptele.

Apoi, în ceea ce privește scrisoarea sa către Congres (28 octombrie 2016), directorul (FBI) își prezintă decizia ca pe rezultatul unei alegeri: fie „vorbește” despre decizia FBI de a deschide o nouă anchetă în legătură cu e-mail-urilor recent descoperite, fie „o disimulează”. „A disimula” este un termen cu o semnificație de mare greutate. Atunci câd agenții federali și judecătorii deschid o anchetă penală, în mod discret, noi nu „disimulăm” nimic; ne mulțumim pur și simplu să urmăm o practică foarte veche ne abținem să strigăm în gura mare informații care nu sunt publice. În acest context, tăcerea nu este „disimulare”.

Și Rosentein adaugă:

„Opinia mea legată de aceste subiecte și de alți foști procurori generali și procurori generali adjuncți din diferite perioade și din ambele partide”:

Printre aceștia:

Jud. Laurence Silberman, procuror general adj. sub președintele Ford;

Jamie Gorelick, procuror general adj. sub președintele George W. Bush;

Fostul procuror general al lui Bush, Michael Mukasey;

Alberto Gonzales, de asemenea procuror general sub Bush;

Donald Ayer, procuror general adjunct sub HW Bush.

În fine, Eric Holder, procuror general adjunct în timpul lui Clinton și procuror general adjunct sub președintele Obama, care a declarat că decizia directorului FBI „este incorectă deoarece ea violează regulile și tradițiile Departamentului de Justiție: că este în contradicție cu recomandările pe care le-am stabilit acum patru ani în legătură cu modalitatea adecvată de a duce o anchetă în perioada electorală și că încalcă principiile fundamentale, afectând încrederea publicului în Prorcurorul General și în FBI”.

Acestea sunt concluziile lui Rosenstein pe care Trump, care încă de la începutul mandatului își pierduse încrederea în Comey și dorea să-l demită, dar s-a lovit de opoziția Democraților.

Or, adjunctul ministrului Justiţiei i-a oferit toate aceste argumente grele, bazate îm bună parte chiar pe obiecţiile şi contestările Democraţilor.

În ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa lui Trump că l-a demis pe Comey din cauza anchetei sale privind legăturile cu Rusia, să amintim că James Clapper, fostul director al National Intelligence în timpul lui Obama, a confirmat în cadrul unei audieri, luni, la Congres, că nu există nici o dovadă despre aşa ceva la cele 16 agenţii pe care le-a coordonat. Inclusiv la FBI.