Omul care a devenit Elvis

Să fie sosia "Regelui" este pentru Rob Kingsley o slujbă full-time. Turneul îl va purta luna aceasta şi în România.

Rob Kingsley este îndrăgostit încă din copilărie de Elvis. Bineînţeles, întrebarea ar fi cine nu îl iubeşte pe Regele rock and roll-ului. De aceea, comunitatea sosiilor sale este impresionantă. Sunt prezenţi în mai toate comediile în care apare o nuntă la Vegas, iar de-a lungul timpului le-au fost dedicate cărţi, filme şi documentare. Pentru britanic, Elvis a fost ca o dragoste la prima vedere. "Îmi amintesc şi acum prima dată când l-am auzit cântând «Heartbreak Hotel». Eram la un prieten acasă şi pusese Elvis. Cum am auzit, am zis «wow»". A început să îl studieze pe Rege, din cap până în picioare, pentru că un artist tribut trebuie să se identifice din toate punctele de vedere cu idolul său. "Mă antrenez pentru asta în fiecare zi. Mă uit la DVD-urile cu Elvis şi ascult muzica lui. Trebuie să exersezi şi mişcările şi cântecele", spune Kingsley, care recunoaşte că nu se poate hotărî dacă îi place mai mult atitudinea sau înfăţişarea idolului său. "Înainte de toate, sunt un fan al lui Elvis", povesteşte Kingsley, care de aici îşi trage forţa pentru fiecare concert şi puterea să vorbească cu fiecare fan în parte. "Sper că pot să îi fac să înţeleagă cum era să fie lângă Elvis, să le dezvolt pasiunea pentru a asculta muzica lui". Pentru asta apelează şi la câteva "trucuri". De exemplu, costumele lui sunt făcute de cel care îi făcea costumele şi lui Elvis. "Încerc să respect cât mai fidel imaginea lui". Iar când vine vorba de memoria lui Elvis, o cinsteşte făcând donaţii din ceea ce câştigă de pe urma concertelor de succes. "Elvis ar spune fanilor să se bucure de spectacol" Kingsley este una dintre cele mai cunoscute sosii ale lui Elvis, cel puţin din Europa, iar pe 11 mai le aduce fanilor din România piese ca "American Trilogy", preferata lui, "Suspicious Minds" sau "Don’t Be Cruel".

Concertul, sub numele de "A Vision of Elvis", are loc la Hard Rock Cafe, loc ce păstrează una dintre gecile lui Elvis, dar şi mai multe viniluri ale sale. Rob Kingsley promite un concert care le va aminti fanilor Elvis de ce îl iubesc pe Regele rock and roll Succesul sosiei lui Presley poate părea greu de măsurat, având în vedere că piesele Regelui plac în mai toate circumstanţele în care sunt interpretate, dar Rob Kingsley se poate mândri cu reacţii spectaculoase. La concertele lui, fanii leşină şi a făcut deseori publicul să plângă. Rob Kingsley, care glumeşte spunând că primul lucru pe care Regele l-ar fi spus românilor ar fi fost "că i-a luat foarte mult timp să ajungă în ţara noastră", promite un spectacol din care să nu lipsească nici piese de început, dar nici cele mai mari hituri Elvis. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/C1Wd4jslkA0?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Oamenii leşină, plâng câteodată. Este o nebunie, dar înţeleg asta pentru că şi eu sunt un fan foarte mare al lui Elvis" ROB KINGSLEY, artist tribut Elvis