Comerţul ilegal cu rinichi uman a "înflorit", fiind estimat anual la 10.000 de tranzacţii pe piaţa neagră, respectiv mai mult de o tranzacţie clandestină pe oră, apreciază specialişti ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), conform ediţiei de duminică a publicaţiei britanice The Guardian.
Traficanţii încalcă legea şi se îmbogăţesc din astfel tranzacţii, care sporesc de la an la an din cauza înmulţirii cazurilor de diabet sau de diferite afecţiuni grave ale rinichiului.
Pacienţii, din care mulţi se duc să se opereze în China, India sau Pakistan, pot plăti până la 200.000 de dolari pentru un organ bandelor de traficanţi, care prelevă părţi ale corpului de la persoane defavorizate, care îşi vând sănătatea şi pentru câte 5.000 de dolari.
Poliţia israeliană a ajuns la concluzia că traficanţi de organe şi chirurgi hrăpăreţi pot strânge sume enorme din tranzacţii ilegale, după ce săptămâna trecută a arestat 10 presupuşi răufăcători, între care un doctor, bănuiţi de apartenenţă la o reţea internaţională implicată în traficul de organe, extorsiuni, fraude fiscale şi grave prejudicii aduse sănătăţii oamenilor. Alte asemenea reţele ilegale au fost descoperite în India şi în Pakistan.
Intensificarea acestei activităţi contribuie la adâncirea prăpastiei între bogaţi şi săraci la nivel mondial şi la diminuarea nivelului de sănătate în rândul claselor sociale defavorizate, estimează OMS.
Traficul cu rinichi reprezintă 75% din comerţul ilegal cu organe. În 2010, au fost efectuate 105.879 transplanturi de organe, legal şi ilegal, în 95 de state ale lumii, 73.179 fiind transplanturi de rinichi. Aceste intervenţii au satisfăcut însă doar 10% din necesar, la nivel mondial, conform OMS.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu deţine însă informaţii legate de statutul donatorilor de organe - persoane decedate, prieteni sau rude în viaţă ai pacienţilor.
Dovezi privind intensificarea traficului ilegal cu organe au fost colectate de reţele medicale din diferite ţări, denumite generic 'grup de îngrijire'. Acestea susţin Declaraţia de la Istanbul din 2008 privind lupta împotriva traficului ilegal cu organe, care reuneşte aproximativ 100 de ţări.
Create din personal medical care îngrijeşte pacienţi cu grave afecţiuni de rinichi, inclusiv oameni care au primit transplaturi de organe, aceste grupuri monitorizează reţele criminale în propria ţară sau ale unor conaţionali care acţionează peste hotare.