Evenimentul zilei vă prezintă principalele evenimente de joi, 13 octombrie
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar putea da, mâine, decizia definitivă în dosarul „Manhattan” în care omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fost condamnat de prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, la pedeapsa de 13 ani şi 4 luni de închisoare plus un spor de 10 ani, rezultând astfel peste 23 de ani de închisoare.
„Vă rog să nu mă judecaţi aşa cum s-a întâmplat la fond, vă rog să mă judecaţi după legea nouă. (...) Dumneavoastră judecaţi acum după o pedeapsă care nu există în Europa, nici în Africa. Vă rog să acceptaţi apelul meu şi să mă achitaţi pentru că nu am greşit cu nimic”, a declarat Omar Hayssam la ultimul termen de judecată, citat de Mediafax.
Sirianul Omar Hayssam a fost trimis în judecată de DIICOT în luna octombrie a anului 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, toţi fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare, prin intermediul unui grup de firme, numit „Manhattan”. Mai multe imobile, terenuri şi instalaţii industriale, precum şi peste un milion de euro au fost puse sub sechestru în acest dosar.