Oltenii, bătuți pe teren și înjurați din tribune

„U” Craiova a pierdut confruntarea cu formația Concordia Chiajna, iar atacantul Alexandru Mitriță a urcat în tribune ca să se lupte cu un suporter înfierbântat.

Înfrângerea suferită de „U” Craiova, pe teren propriu, în fața Concordiei Chiajna (scor 0-1), a inflamat spiritele în Bănie.

Oltenii au fost înjurați de suporteri, iar Alexandru Mitriță a reacționat și s-a dus spre unul dintre fani pentru a discuta față în față. Jucătorul a fost oprit de forțele de ordine, iar acum riscă să fie amendat de club cu minimum 5.000 de euro. Eșecul cade cum nu se poate mai prost pentru „albalbaștri” și vine după ce Craiova a fost eliminată din turul al 3-lea preliminar al Ligii Europa, de Leipzig (scor 1-3 și 1-1).

 

Mangia trăiește periculos la Craiova

Scaunul antrenorului Devis Mangia se clatină serios, iar italianul a acuzat faptul că oamenii săi au fost nevoiți să se descurce în inferioritate numerică, după eliminarea lui Isaac Donkor, din minutul 19.

 

„Trebuie să știm să pierdem”

„Am jucat multe minute în 10. Nu pot să spun nimic despre jucători pentru că au evoluat foarte bine. Vreau să le mulţumesc pentru ceea ce au făcut în teren. Voi ştiţi că eu nu vorbesc niciodată despre arbitri. Se poate să fie o eliminare, dar nu mi-a plăcut cum a gestionat partida. E normal ca adversarii să tragă de timp, dar asta nu îmi place. Nu mi-au plăcut deciziile luate de arbitru. Eliminarea lui Donkor e singura noastră problemă. Am pierdut şi trebuie să ştim să pierdem, iar când câştigăm trebuie să ştim să câştigăm”, a spus tehnicianul.