OLT. O bătrână a fost scoasă vie dintr-o fântână de zece metri

Un bărbat din localitatea Grădinile, judeţul Olt, a sărit în sprijinul vecinei sale, salvând-o dintr-o fântână adâncă de zece metri în care femeia a căzut

Băiatul şi nora victimei au anunţat nefericitul eveniment la 112, în jurul orei 20.30, alertând totodată vecinii. Unul dintre vecini a coborât, înainte de sosirea echipajelor, pe ţeava hidroforului şi a menţinut-o pe femeia la suprafaţa apei până când pompierii au ajuns şi, ghidându-l pe salvatorul de ocazie şi folosindu-se de echipamentul specific, au reuşit să-i aducă pe cei doi la suprafață în siguranţă, informează Gazeta de Sud. Femeia a fost preluată de un echipaj al serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt şi transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Caracal. La momentul preluării era conştientă, cu o uşoară hipotermie, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.