Olivia Steer caută amatori de masaj

Revenită de la un curs de masaj din Thailanda, vedeta de la Acasă are nevoie de pacienţi pentru a deveni instructor.

După o vacanţă ca-n basme, Olivia Steer, prezentatoarea emisiunii "Doamne de poveste", revine Acasă astăzi, de la 16.30, cu un nou sezon despre femeile celebre din România, dar şi cu o specializare în masaj pe organele interne.

"În Thailanda, am făcut, două săptămâni, Chi Nei Tsang, un curs de masaj tradiţional cu marele maestru taoist Mantak Chia. Am învăţat să diagnostichez şi să tratez boli prin masaj pe organele interne: rinichi, ficat, stomac, splină, pancreas, intestine şi colon. Masajul are şi rol profilactic, drept urmare copiii şi Andi vor fi primii beneficiari, dar şi colegii, şi prietenii, care se încumetă să se lase pe mâinile mele. Ar trebui să îmi fac mâna pe o sută de persoane în decurs de un an, ca să primesc din partea maestrului dreptul de a deveni practician sau instructor. Dar, să ne înţelegem din capul locului: nu e un masaj de relaxare. Cu cât problemele de sănătate sunt mai mari şi mai grave, cu atât e mai dureros. Aşa că nu ştiu câţi muşterii voi avea până la urmă", a spus soţia lui Andi Moisescu, care este cunoscută ca adeptă a regimului raw vegan.

Urăşte medicamentele

Mamă a doi copii, David şi Luca, Olivia spune că stilul de viaţă pe care familia sa l-a adoptat i-a făcut mai rezistenţi, iar în vacanţa din Bucovina, "am dormit duşi cu geamurile larg deschise, când afară nu erau mai mult de 3-5 grade".

Prezentatoarea susţine şi că cei mici nu se prea îmbolnăvesc. "Bifăm o fonfăneală două pe iarnă şi atât. Urăsc din tot sufletul medicamentele, aşa că nu recurg la ele nici în cazurile considerate de urgenţă", spune vedeta, adăugând că apelează la alternativele naturale: "Mi-am făcut bine temele şi acum, orice s-ar întâmpla, ştiu ce am de făcut".

Angela Similea - detalii inedite

Azi la prima ediţie "Doamne de poveste" o va avea invitată pe Angela Similea. Cântăreaţa va vorbi despre culisele iubirii dintre ea şi Victor Surdu, dar şi despre finalul care i-a apropiat sau ultima dovadă de dragoste pe care a primit-o din partea soţului ei.

Angela Similea va povesti în premieră "detalii incredibile despre marea ei iubire, absolut necunoscute publicului larg", a adăugat Olivia Steer. "Viaţa mea e un potpouriu de sentimente pozitive, în care o felie generoasă e locuită de aproape 10 ani de romantism pur." OLIVIA STEER, prezentatoare "Doamne de poveste"