Olimpici în vizită la laboratoarele de criminalistică. Şeful institutului: „ne dorim să nu plece din ţară”

15 olimpici naţionali la ştiinţe exacte, elevi la la liceele bucureştene „Mihai Viteazul” şi „Sfântul Sava” au vizitat astăzi laboratoarele Institutului de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române.

„E important ca toate laboratoarele să lucreze cu standarde comune”, le-a spus elevilor Gabriel Ţîru, directorul institutului, înainte de a-i invita în laboratoarele de criminalistică. Acesta le-a prezentat pe scurt activitatea instituţiei şi le-a explicat care sunt cele mai dese proceduri şi cât de importante sunt standardele de calitate, care trebuie să fie aceleaşi peste tot în lume, astfel încât o probă să poată fi analizată în acelaşi mod, în ţări diferite. „Nu te acreditează nimeni ca instituţie dacă foloseşti o lupă cumpărată de la Obor cu 3 lei”, le-a spus Ţîru liceenilor care zâmbeau. Apoi le-a dat detalii despre spaţiul Schengen şi despre deschiderea frontierelor. Totuşi, le-a explicat el, există sisteme discrete de control la frontieră. „Dar acestea nu vă afectează pe dumneavoastră, ci pe cei certaţi cu legea. Dumneavoastră sunteţi olimpici, învăţaţi, reprezentanţi ţara şi sunteţi viitorii intelectuali”, le-a spus Ţîru tinerilor. În fiecare an, de ziua Poliţiei, Institutul de Criminalistică îşi deschide porţile pentru liceenii olimpici la biologie, chimie şi fizică, pe care speră să îi atragă în domeniul criminalisticii pe viitor. „Principalul lucru pe care îl vor vedea astăzi este că în Poliţia Română există capacităţi tehnice de analiză similare cu ceea ce vedem la televizor”. Mai mult, el speră că văzând tehnica şi capacitatea de lucru din cadrul instituţiei, liceenii să se gândească la un post aici ca o viitoare opţiune în carieră. „Ne dorim să îi convingem să nu plece din ţară”, a subliniat Ţîru, precizând că elevii de liceu cu premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale pot fi viitorii angajaţi în laboratoarele de criminalistică, unde lucrează chimişti, biologi, antropologi etc. Numai în vara anului trecut, la institut au fost încadraţi 9 biologi. Totuşi, crearea de noi locuri de muncă aici depinde mai ales de dezvoltarea anumitor laboratoare de cercetare, a explicat Gabriel Ţîru. „Angajarea aici depinde de nevoile poliţiei de a dezvolta anumite laboratoare”. Sfatul lui pentru olimpici a fost să continue să exceleze şi să fie foarte bine pregătiţi. Însă olimpicii par să aibă alte planuri. Teodora Gheorghe, elevă în ultimul an de liceu la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” şi care face parte din lotul de olimpici la biologie, se gândeşte serios ca după ce dă bacalaureatul să îşi ia un an sabatic în care să evalueze opţiunile viitoare. Cel mai probabil îşi va continua studiile peste hotare pentru că „în România, noi biologii nu aveam nici măcar aparatură”.