Majoritatea sportivilor de la Jocurile Olimpice de la Tokyo au sponsori care le finanțează visul. Cu toate acestea, sportiva Riley Day din Australia, în vârstă de 21 de ani, nu a reușit să convingă pe nimeni să o ajute astfel încât s-a decis să se angajeze la un magazin alimentar ca să-și poată plăti deplasarea la Tokyo.
Riley Day, sportiva din Australia care a ajuns pe locul patru în semifinalele de la proba de atletism de la Tokyo, nu a avut parte de ajutorul niciunui sponsor care să-i finanțeze visul. Astfel, tânăra a decis să se angajeze la un magazin alimentar Woolworths, unde se ocupa cu aranjatul produselor alimentare pe rafturi. Banii câștigați i-a folosit pentru a putea să-și plătească deplasarea la Tokyo.
Fanii sportivei cer intervenția unui sponsor. Atleta refuză să-și dea demisia de la magazin
Riley Day le-a cerut fanilor ei să îi fie alături pe contul său de Instagram, acolo unde postează majoritatea activităților sale „Dacă vreți să mă urmați în călătoria mea, contul meu de Instagram este @_rileyday. Aici postez majoritatea lucrurilor, așa că, dacă doriți să continuați să îmi fiți alături, acolo este locul”, a spus sportiva. În doar jumătate de oră, numărul urmăritorilor săi de pe Instagram a crescut cu 25.000. La trei zile după semifinală, numărul fanilor a crescut la 89.000.
Aceștia au cerut intervenția unui sponsor, care să finanțeze activitatea sportivei, însă unele voci susțin că atleta refuză să-și dea demisia de la magazinul la care lucra. Trebuie menționat că sportiva studiază pentru a obține o diplomă de afaceri în management sportiv la Universitatea Griffith.
Angajații magazinului unde sportiva lucrează și-au exprimat aprecierea față de tânără, iar înainte de a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unitatea a transmis un comunicat prin care o asigură de sprijinul său.
Atitudine exemplară. Angajații magazinului o sprijină pe sportivă
„Riley Day, propriul nostru membru al echipei, reprezintă cu mândrie Australia la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Astăzi o vom înveseli în sprintul de 200 de metri. Riley este un membru al echipei adorat în magazinului nostru din regiunea Queensland și este cunoscută pentru faptul că a depus eforturi suplimentare pentru clienții noștri. În ultimele 18 luni, ea l-a ajutat săptămânal pe localnicul John, care are deficiențe de vedere, în vârstă de 90 de ani, la magazinul nostru. Aceasta chiar i-a memorat lista de alimente preferate și îl sună duminica, dacă el nu se prezintă la magazin.
Când ambițioasa tânără de 21 de ani, poreclită Beaudesert Bullet, nu alimentează stocuri sau nu ne ajută clienții, lucrează neobosit pe pistă, antrenându-se cel puțin trei ore pe zi, șase zile pe săptămână. Suntem mândri să vedem că unul dintre membrii echipei noastre reprezintă Australia pe scena mondială. Noroc Riley, abia așteptăm să te vedem pe pistă!”, au transmis angajații magazinului.
Cum a ajuns Riley Day faimoasă. „Nimeni nu mă va împiedica”
Sportiva Riley Day și-a uimit atât fanii, cât și familia cu scorul pe care l-a obținut la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Deși nu s-a calificat în finală, la proba de atletism, timpul de 22.56, obținut în competiție, i-a asigurat locul al patrulea în semifinale.
Sportiva olimpică a mai concurat în anul 2017, la Campionatele Mondiale la 200 de metri, iar în anul 2018, a participat la Jocurile Commonwealth.
„Jocurile Olimpice nu vor schimba cât de potrivită sunt, cât de rapidă sunt și cât de bine alerg. Așa că mă simt mult mai relaxată acum”, a declarat atleta, după ce s-au semnalat mai multe semne de epuizare în ceea ce o privește.
„Sfinte! A fost o cursă mult mai bună decât în această dimineață. Vreau să fiu cea mai bună și nimic nu mă va împiedica să fiu cel mai bună”, a spus sportiva, după ce a aflat că a obținut locul patru în semifinalele de la Tokyo.