Olguţa Vasilescu anunţă un SALARIU MEDIU de 5.000 lei

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a explicat cum vor fi salarizați angajații din administrațiile publice locale, precizând și cum va evolua salariul mediu până în 2020, conform programului guvernare.

CE A SPUS OLGUŢA VASILESCU DESPRE SALARII

"Foarte multe dintre aceste lucruri s-au întâmplat din cauza indemnizaţiilor, care au fost incluse în salarii până acum, deşi nicăieri în lume indemnizaţiile nu sunt în acelaşi loc cu salariile, pentru că la indemnizaţie nu poţi nici măcar să pui sporul de vechime, nu mai vorbesc de sporuri de fonduri europene şi aşa mai departe, iar atunci se ajungea în situaţia în care şeful instituţiei, ordonatorul principal de credite, care are şi cea mai mare responsabilitate, nu avea cel mai mare salariu din instituţie, fiind undeva pe la jumătate", a declarat, printre altele, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, într-un interviu.

CE A SPUS OLGUŢA VASILESCU DESPRE SALARII