OIERII pregătesc o nouă CIOBANIADĂ, din cauză că guvernanţii NU AU MODIFICAT prevederile LEGII VÂNĂTORII

Membrii Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine ameninţă din nou cu proteste, nemulţumiţi din cauza politicienilor care nu au respectat Protocolul încheiat anul trecut, în urma protestului din Bucureşti.

Oierii se plâng că sunt afectaţi în continuare de prevederile Legii vânătorii, care pe lângă problema câinilor, încalcă şi legea la proprietate conform evenimentsibiu.ro.

„Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cei ai Ministerului Mediului au convenit modificarea Legii vânătorii 407/2006, fără a consulta şi crescătorii de ovine. Menţionăm că singură modificare agreată de Ministerul Agriculturii şi Ministerul Mediului se referă la art. 23. lit. C referitor la interzicerea păşunatului în perioada 6 decembrie-24 aprilie şi lit. K, unde sunt de acord cu un număr de 6 câini la munte, 4 în zona de deal şi 3 în zona de câmpie. Nu putem fi de acord cu această modificare şi considerăm că trebuie să i se lase crescătorului de oi posibilitatea de a stabili de câţi câini are nevoie”, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, Marcel Andrei.

“Cerem, de asemenea, demiterea directorului Direcţiei Zootehnie din cadrul Ministerul Agriculturii, Gheorghe Neaţă, pe care îl considerăm responsabil de aprobarea unor modificări, fără consultarea crescătorilor de ovine, cu atât mai mult cu cât nu este prima dată când acesta acţionează împotriva crescătorilor de animale din ţară. Interesele acestuia au coincis doar cu cele ale apropiaţilor, în detrimentul crescătorilor de animale. Ori rezolvă problemele, ori ieşim în stradă. Nu aşteptăm să treacă luna februarie. Vom organiza proteste în toată ţara”, a mai spus Andrei.