Ogăraru va juca în SUA!

Fostul stelist a anunţat pe facebook că este posibil ca, din toamnă, să evolueze la o echipă din campionatul unde face furori David Beckham.

"Se pare că luna septembrie mă poate prinde pe urmele lui David Beckham, dacă nu la precizia loviturilor libere, cel puţin la campionat şi, nu în ultimul rând, la numărul de moştenitori, de care suntem amândoi tare mândri", a scris George Ogăraru pe contul său de facebook. David Beckham (37 de ani) joacă la Los Angeles Galaxy.

"Ogă" poate sta astfel mai aproape de Mihăiţă Neşu, cel mai bun prieten al său, care face un complex program de recuperare la o clinică din Statele Unite.

George Ogăraru (32 de ani) este liber de contract după ce şi-a terminat angajamentul cu gruparea elveţiană FC Sion. Deşi Steaua, echipa la care a jucat 9 ani, este descoperită pe postul de fundaş dreapta, "Ogă" nu are cum să se întoarcă în Ghencea, deoarece nici Gigi Becali, patronul clubului, nici Mihai Stoica, managerul general al "roş-albaştrilor", nu-l au la inimă. Cei doi nu-l înghit pe Ogăraru pentru că acesta a avut întotdeauna o relaţie strânsă cu fanii Stelei şi nu a ezitat să taxeze gafele conducătorilor stelişti.

Ultimul fotbalist român care a jucat în MLS (Major League Soccer) a fost Alexandru Zotincă.