Ministrul de stat în Guvernul elen Nikos Pappas a declarat, joi, că băncile greceşti se vor redeschide după ce se va ajunge la un acord cu creditorii internaţionali, care este posibil să fie convenit imediat după referendumul de duminică.
De asemenea, Pappas a dezminţit speculaţiile potrivit cărora Guvernul de la Atena va impune o taxă pe depozitele bancare, conform Reuters, citat de Agerpres.
"Băncile vor fi redeschise de îndată ce vom avea un acord", a spus Nikos Pappas, unul dintre negociatorii Atenei în relaţia cu creditorii internaţionali.
În schimb, bancherii sunt sceptici că acest lucru va fi posibil să aibă loc marţi, dacă Banca Centrală Europeană nu va majora plafonul liniei de finanţare de urgenţă acordată băncilor greceşti.
"Am putea să rămânem fără bancnote până marţi dacă oamenii continuă să scoată câte 60 de euro pe zi", a declarat un bancher.
O altă sursă a declarat pentru Reuters că Banca Centrală Europeană va discuta luni îngheţarea, extinderea sau înăsprirea liniei de finanţare de urgenţă (ELA) oferită de BCE pentru băncile greceşti, în funcţie de rezultatul referendumului de duminică. În prezent, finanţarea de urgenţă oferită de BCE pentru băncile greceşti este limitată la 89 de miliarde de euro.
Premierul elen Alexis Tsipras a anunţat, duminică, impunerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, băncile elene vor fi închise până în 6 iulie, fiind afectate şi sucursalele băncilor străine din Grecia. De asemenea, Alexis Tsipras, a anunţat organizarea unui referendum având ca temă ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi.