Valeriu Argăseală, președintele echipei din Ghencea, a vorbit, astăzi, despre noua titulatură a „militarilor”. Numele complet este FC Steaua București SA, iar situația este asemănătoare cu cea de la Craiova.
Valeriu Argăseală, președintele „roș-albaștrilor” a lămurit situația legată de noua denumire a formației antrenate de Costel Gâlcă și a spus că, în esență, lucrurile nu se vor schimba.
„FC Steaua Bucureşti SA, ăsta este numele care va apărea pe toate site-urile inclusiv pe cel al Ligii Profesioniste de Fotbal. Diferenţa faţă de acum e că pe lângă Steaua Bucureşti vor apărea FC şi SA în denumire. Cum e la Craiova, unde apare CS U în faţă. Această societate comercială are o hotărâre judecătorească, continuă fotbalul care a fost înainte. Ea rămâne aceeaşi în esenţă”, a spus Argăseală la sport.ro.