Oficialii de la Finanţe aplică tactica struţului după decizia preşedintelui

Oficialii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) nu vor să facă niciun comentariu la decizia de astăzi a preşedintelui Traian Băsescu care a decis să trimită în parlament Legea de modificare a OUG 1/2010, nefiind de acord cu acordarea stimulentelor angajaţilor de la Finanţe.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, se află la Palatul Victoria, la şedinţa săptămânala a guvernului. El nu a răspuns la apelurile redactorilor EVZ. Nici şeful Fiscului, Sorin Blejnar, nu a putut fi contactat. Potrivit reprezentanţilor ANAF, şi Blejnar se află la aceeaşi şedinţă de guvern.

Nici secretarul de stat din Finanţe Gheorghe Gherghina nu a dorit să facă nici un comentariu, trimiţându-ne la şeful Fiscului, Sorin Blejnar, chiar dacă el are ca atribuţii rezolvarea situaţiei privind stimulentele angajaţilor.

Ialomiţianu, avertizat de Băsescu încă de la depunerea jurământului

Preşedintele Băsescu l-a avertizat pe ministrul Ialomiţianu chiar în ziua în care a depus jurământul de ministru la Cotroceni, 3 septembrie 2010, să nu cadă în capcana fostului ministru, Sebastian Vlădescu, care a permis angajaţilor să beneficieze de stimulente.

"Vreau să fac câteva observaţii, mai ales că un nou ministru de Finanţe, un nou ministru al Muncii se instalează în fotolii începând de astăzi. S-a mers pe ideea reducerii veniturilor salariaţilor bugetari cu 25%. În aceste condiţii, mi-a fost foarte greu să înţeleg sau să accept ceea ce s-a întâmplat luna trecută. Plata stimulentelor pentru cei din Ministerul de Finanţe şi pentru cei din Ministerul Muncii, ca şi cum Finanţele realizaseră veniturile în bugetul de stat, iar Ministerul Muncii eliminase munca la negru", a spus şeful statului la acea dată.

Totodată, el a precizat că i se pare "inadmisibil ca anumite sectoare să-şi rezerve drepturi, favoruri care oricum nu se justifică. De aceea, vă cer ferm, celor doi miniştri, să nu repetaţi eroarea de sfidare a opiniei publice care s-a petrecut luna trecută la acele două ministere. Vă rog să mă credeţi că mi s-a părut penibil că în acest condiţii demnitari ai statului îşi donează integral salariile, iar cele două ministere acordă stimulente pentru brava activitate de nerealizare a veniturilor şi de înflorire a muncii la negru".

Explicaţia lui Vlădescu În aceeaşi zi, Sebastian Vlădescu preciza că Ministerul Finanţelor a acordat stimulente angajaţilor întrucât altfel diferenţa faţă de ceilalţi bugetari în privinţa câştigurilor ar fi fost prea mare, iar instituţia nu ar mai fi funcţionat.

"E o divergenta de opinie între mine şi preşedinte de foarte multă vreme. Eu mi-am asumat aceasta motivaţie de a acorda stimulente în Ministerul Finanţelor", a spus, la acea dată, Vlădescu. El a adăugat că în cazul în care aceste stimulente nu ar mai fi fost acordate angajaţii din MFP ar fi pierdut circa 60% din salariu, ceea ce ar fi făcut instituţia nefuncţionabilă.