Adjunctul comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Adrian Bradshaw, a declarat astăzi, la Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, că măsurile de reasigurare de pe flancul estic al NATO nu ar trebui să pară ameninţătoare pentru nimeni.
"Măsurile de reasigurare sunt realizate la scară destul de redusă şi transmit un semnal cu privire la faptul că vrem să ne apărăm, demonstrează unitatea alianţei, dar într-o manieră defensivă, aşa că nu cred că ar trebui să pară ameninţătoare pentru nimeni. Iar în ceea ce priveste sistemul antirachetă, e un sistem defensiv, aşa cum am spus de multe ori, să ne apere faţă de proliferarea rachetelor. Este un sistem în întregime defensiv şi în acelaşi timp cu caracter pur de apărare'", a explicat generalul Bradshaw, potrivit Agerpres.
Adjunctul comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, au participat astăzi la Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la Ziua Distinşilor Vizitatori din cadrul exerciţiul internaţional Wind Spring 15, la care participă peste 2.000 de militari din armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova, României şi Statelor Unite ale Americii.