Fiat a publicat primele imagini și informații oficiale cu 500L, versiunea deosebit de încăpătoare a celebrei game Cinquecento. Mașina va fi expusă, în premieră mondială, la Salonul auto de la Geneva de luna viitoare.
Fiat încearcă o mișcare similară celei realizate de BMW cu gama Mini.
Producătorul italian vrea să profite cât mai mult de celebritatea modelului 500, așa că - după tiparul propus de BMW cu gama Mini - va diversifica periculos de mult oferta Cinquecento.
Acestea sunt primele imagini oficiale cu Fiat 500L, versiunea mult mai mare și foarte încăpătoare a gamei Fiat 500.
Mașina va fi expusă, în premieră mondială, la Salonul auto de la Geneva de luna viitoare.
Fiat 500L - un fel de Mini Countryman fără opțiunea tracțiunii integrale - va fi disponibil în două versiuni de caroserie, ambele cu cinci uși.
Cel mai încăpător Fiat 500L - care va apărea spre sfârșitul anului - va fi pregătit să transporte nu mai puțin de șapte persoane! Noul Fiat 500L are 4,14 metri lungime, 1,78 metri lățime și 1,66 metri înălțime. Un Cinquecento ”normal” este cu 60 de centimetri mai scurt!
Sub capota mașinii se va afla un motor pe benzină (de 0.9 sau 1.4 litri) sau unul pe motorină (de 1.3 litri).