OFICIAL! CFR Cluj a intrat în INSOLVENȚĂ si a devenit „lanterna roșie” a Ligii 1

Tribunalul Comercial Cluj a aprobat, astăzi, cererea formației CFR Cluj de a intra în insolvenșă, iar formația din Gruia a fost depunctată cu 24 de puncte din cauza datoriilor financiare.

Potrivit stiridesport.ro, Instanța a dispus începerea procedurii de insolvenșă, însă gruparea „feroviară” a căzut direct pe ultima poziție a clasamentului Ligii 1, în urma datoriilor financiare ale clubului care se ridică la peste 90 de milioane de lei, dintre care peste 50 de milioane de lei (11,5 milioane de euro) sunt datorii către stat!

Astfel, fotbaliștii neplătiți ai trupei ardelene vor intra la masa credală din procesul de insolvență, dar vor mai trebui să aștepte până când își vor recupera banii.

Din cauza depunctării cu 24 de puncte, CFR Cluj a devenit, astfel, „lanterna roșie” și a mai rămas doar cu 10 puncte, cu unul mai puțin ca Rapid.