Oferte de vacanţă în cele mai vechi oraşe: Tyr, Liban

Oferte de vacanţă în cele mai vechi oraşe: Tyr, Liban

Dacă vestigiile pe care le adăpostesc ar putea vorbi, istoria lumii ar căpăta viaţă sub ochii ochii turiştilor, veniţi din toate colţurile pământului pentru a vizita cele mai vechi oraşe ale lumii. Evz.ro şi-a propus să vă prezinte câteva dintre aşezările străvechi ale lumii, care atrag şi astăzi mii de turişti.

Situat la 83 de kilometri de Beirut, Tyr este cel de-al patrulea oraş ca mărime al Libanului. Oraşul, cu o vechime urbană de peste 6 milenii, este cunoscut pentru frumuseţea sa, dar şi pentru că locuitorii săi, protejaţi de zidurile sale din piatră, au rezistat timp de 7 luni asediului condus de Alexandru Macedon. Oraşul a mai rezistat şi asediului cruciaţilor din anul 1111, însă a fost cucerit de aceştia în 1124, devenind unul dintre cele mai importante oraşe ale Regatului Ierusalimului. Loc de pelerinaj

De asemenea, în vremurile vechi, oraşul Tyr era recunoscut pentru purpura produsă de locuitorii săi şi dusă până în cele mai îndepărate colţuri ale lumii cunoscute la acea dată de comercianţii, temerari care s-au aventurat pe apele Mediteranei şi au format colonii pe insulele greceşti, pe coasta de nord a Africii, dar şi în Sicilia, Corsica şi Spania.

Herodot a scris că oraşul Tyr a fost fondat cu aproape trei milenii înainte de era noastră. În timpul regelui David, cu aproape 1.000 de ani î.e.n., oraşul condus de Hiram I avea relaţii strânse cu acesta. După secole, Iisus a vizitat malurile oraşelor Tyr şi Sidon, unde mulţimi veneau să îl asculte predicând, potrivit Evangheliilor după Matei şi Marcu.

Sub asediu

După mai bine de 19 secole, atacurile armate lansate de Israel în timpul războiului dintre statul evreu şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) au avariat grav oraşul milenar Tyr, folosit ca bază de OEP. Oraşul a fost aproape distrus de artileria israeliană. După invadarea Libanului din 1982, numeroase clădiri din Tyr au devenit locuinţe pentru soldaţii israelieni, astfel că au fost transformate în ţinte ale oponenţilor.

Explozii ale obuzelor lansate de forţele armate israeliene sau libaneze, de Hezbollah sau atacuri ale militanţilor sinucigaşi au avariat clădirile oraşului vechiului oraş fenician.

Sejururi mai ieftine

Un sejur de 14 zile, cu deplasări pe urmele romanilor şi ale cruciaţilor prin Siria, Iordania şi Liban costă cel puţin 1.000 de euro, dacă veţi face călătoria în această toamnă. La această sumă se adaugă taxele de aeroport şi de securitate (circa 170 de euro), taxele de intrare la diverse obiective turistice (circa 120 de euro), costurile unor excursii opţionale şi, bineînţeles, bacşişurile (35 de euro).

Turiştii care au plecat în sejur prin Liban şi Siria în primăvara acestui an au plătit tarife începând de la 1.420 de euro/persoană, pentru un circuit de 10 zile.

<object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/fOGezLx4ua8&hl=en_US&fs=1"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/fOGezLx4ua8&hl=en_US&fs=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News