Ofertă de sezon pe Litoral. SEJURURI IEFTINE cu avionul

Începând cu luna iulie, turiştii care doresc şă-şi achiziţioneze un pachet de vacanţă pe litoralul românesc, în care transportul să fie cu avionul, pot utilize o nouă platformă online. Pachetele sunt cu plecare din Iași, Cluj-Napoca, Oradea și Timișoara, cu o durată medie de 6 nopți, 7 zile. Pachetul mediu este de 300 de euro/persoană pentru mijlocul sezonului estival (15 Iulie-15 August).

"Avem disponibile pentru clienții noștri pachete cu 2 plecări săptămânale din Cluj și Timişoara, respectiv o singură plecare săptămânală din Iași și Oradea. Zborurile sunt efectuate cu o cunoscută companie low-cost românească, durează maximum o oră, iar aceste pachete reprezintă o premieră pentru România. Le-am încărcat în sistemul nostru de rezervare încă de la finalul lunii iunie și au fost foarte căutate. De exemplu, 3 din 10 utilizatori ai site-ului caută vacante în România, iar dintre aceștia, 30% caută pachete cu avion", spune Mădălin Măncilă, director general al Millennium Tour, dezvoltatorul portalului de rezervări Concediu.com

 Pachetele de vacanţă pe litoralul românesc, cu avionul, pornesc de la 400 de euro pentru 2 persoane pentru plecări din Iași, respectiv de la 450 euro, pentru plecări din Cluj Napoca, Oradea și Timisoara. Acestea includ transportul cu avionul, cazarea la un hotel de 3 stele, cu mic dejun. Pentru cei care aleg sistemul all inclusive, pachetul mediu ajunge la 650 de euro, pentru o săptămână. Preţul conţine taxe de aeroport, bagaj de mână şi de cală.

 Pentru cei care nu doresc şi cazare, pe site se pot rezerva și bilete de avion către litoral, prețul acestora pornind de la 69 de euro pentru plecări din Iași, respectiv 110 euro pentru restul destinațiilor. Zborurile și pachetele către litoralul românesc sunt disponibile până la sfârșitul lunii august.

 "Estimăm, până la finalul verii, că vom avea un număr semnificativ de pachete vândute pentru litoralul românesc, dintre care 30% vor fi pachete charter. Dacă operatorul aerian menţine operarea curselor din aceste destinații către litoral, la anul vom avea un boom pentru astfel de pachete", spune Mădălin Măncilă.