Donald Trump a reușit să iasă basma curată din toate ambuscadele pregătite de adversarii săi din “Statul Paralel”, Partidul Democrat și elitele financiare globaliste. Aflat pe cai mari în sondajele de opinie, cu o economie care pare să-și fi regăsit vigoarea de altădată, actualul președinte pare a avea prima șansă la algerile prezidențiale din noiembrie. Mai mult, în vreme ce adversarii par să-și fi consumat toate cartușele, Trump pare să strângă încă muniție pentru confruntarea finală. Și e vorba de lucruri extrem de serioase...
Trump nu a lansat, încă, niciun atac susținut în justiție împotriva adversarilor săi, deși e evident că are numeroase dovezi despre implicarea “Statului Paralel” și a democraților în orchestrarea scandalului interferențelor rusești în alegerile americane. Sprijinitorii lui Trump caută, de altfel, probe și în ceea ce privește afacerile nu tocmai legale ale viitorilor săi contracandidați democrați. Nici finanțatorii rivalilor nu sunt, însă, neglijați. Nimeni nu știe exact ce conțin dosarele pe care Trump le va scoate la iveală în următoarele luni, dar unele indicii apar, din când în când, în spatial public. Ultimele acuzații îi vizează pe fostul președinte american Barack Obama și pe controversatul miliardar George Soros.
Potrivit site-ului de dreapta Breitbart News, Alan Dershowitz, profesor emerit al prestigioasei Școlii de Drept de la Harvard, susține că “filantropul” George Soros i-ar fi cerut lui Barack Obama, pe când acesta era președinte al Statelor Unite, să investigheze pe cineva, probabil pe un adversar al său. În ciuda insistențelor interlocutorului său, profesorul Dershowitz a refuzat să dezvăluie numele victimei acestui trafic de influență la nivel înalt, mulțumindu-se să declare că numele va apărea într-un proces care urmează să fie deschis în curând. Discuția purtată de Dershowitz cu Joel B. Pollak de la Breitbart News spune multe printre rânduri! Vă invit să o citiți cu atenție!
Ați spus că George Soros i-a cerut lui Barack Obama să ordone Departamentul său de Justiție să investigheze pe cineva?
Dershowitz: Asta va apărea într-un proces în viitorul apropiat. Da!
Așteptăm cu nerăbdare să auzim mai multe despre dosarul ăsta...
Dershowitz: Nu este neobișnuit. Nu este ceva neobișnuit. Oamenii șoptesc tot timpul președinților, iar președinții șoptesc [Departamentului de] Justiție tot timpul. Este un lucru comun. Este greșit, dar este un lucru obișnuit și nu ar trebui să credem că este tipic pentru un anumit președinte. Am în posesia mea forma actuală 302 [o înregistrare FBI a unui interviu], care documentează această problemă și va ieși, la momentul potrivit. Dar nu sunt liber să-l dezvălui acum, deoarece dosarul nu a ajuns în Justiție”.
După părerea mea, sugesiile sunt destul de clare. Oamenii lui Trump au deja muniția, ba chiar par să fi pus la cale și strategia de a o folosi în așa fel încât să distrugă total șansele democraților la alegerile din noiembrie. Războiul pare să fie total, pentru că nu va viza doar candidatul democrat, ci întreaga rețea de putere a democraților, cu Obama în frunte. DE altfel, ăntr-o altă declarație, făcută de data aceasta pentru Fox News. Dershowitz a declarat răspicat: "Obama a cerut personal FBI-ului să investigheze pe cineva în numele lui George Soros".
Revenind, însă la interviul cu Breitbart News, trebuie amintit că Dershowitz a vizat și alți adversari ai președintelui. De pilidă, a declarat că modul în care CNN a distorsionat declarațiile sale despre impeachmentul președintelui Trump i-ar da posibilitatea să cheme postul tv în judecată, dacă ar vrea.
Mai mult, profesorul de la Harvard School of Law a reluat în interviul acordat Breitbart News și o temă prin care oamenii lui Donald Trump încearcă să dezbine tabăra democrată. Astfel, potrivit lui Dershowitz dacă senatorul Bernie Sanders ar câștiga nominalizarea pemtru candidatura democraților, acesta ar putea fi forțat de colegii săi să părăsească Partidul Democrat, ba mai mult, democrații ar porni o campanie împotriva lui la nivel național.